Administraţia din Iran a anunţat, luni, că este determinată să ajungă la o înţelegere pentru relansarea Acordului nuclear din 2015, dar Statele Unite avertizează, în contextul reluării negocierilor internaţionale de la Viena, că actualele oportunităţi diplomatice nu vor exista la infinit.
„Delegaţia Iranului a venit la Viena cu determinarea fermă de a ajunge la un acord şi intenţionează să participe la negocieri fructuoase”, a declarat Saïd Khatibzadeh, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, conform cotidianului Le Figaro.
„Administraţia iraniană îşi demonstrează voinţa şi seriozitatea prin trimiterea unei echipe de calitate, cunoscută de toată lumea. Dacă cealaltă parte arată aceeaşi voinţă, vom fi pe calea cea bună pentru a ajunge la un acord. Dacă reprezentanţii Statelor Unite vin la Viena cu determinarea de a ieşi din impas şi de a depăşi problemele asupra cărora nu s-a ajuns la acord în sesiunile precedente, calea dialogului va fi mai uşoară”, a subliniat oficialul iranian. Delegaţia Iranului la negocierile de la Viena este condusă de Ali Bagheri, adjunct al ministrului de Externe de la Teheran.
Emisarul SUA, Robert Malley, a avertizat Iranul că „fereastra pentru negocieri nu va rămâne deschisă pentru totdeauna”. „Nu este un calendar cronologic, este unul tehnologic. La un anumit moment, Planul Comun de Acţiune Complet (JCPOA) va deveni atât de erodat, deoarece Iranul va face progrese care nu mai pot fi anulate, încât nu vom mai putea negocia”, a avertizat Robert Malley, citat de BBC News. La rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a avertizat că sunt analizate „toate opţiunile” în privinţa programului nuclear iranian.
Tensiunile dintre Statele Unite şi Iran s-au amplificat
Tensiunile dintre Statele Unite şi Iran s-au amplificat după ce fosta Administraţie Donald Trump a decis retragerea din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni împotriva Teheranului, suspectat că vrea să se doteze cu arme atomice.
Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015 (Planul Comun de Acţiune Complet, JCPOA). Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.
Preşedintele Joe Biden a transmis că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului. Iranul a condiţionat revenirea la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 de anularea sancţiunilor impuse de Statele Unite.
Articolul Iranul este dispus să relanseze Acordul nuclear cu marile puteri. Reacția de la Washington apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
