Flux-stiri

Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin „criminal de război”. Reacțiile de la Kremlin au apărut neîntârziat

  • Președintele american Joe Biden l-a numit pentru prima dată pe președintele rus Vladimir Putin „criminal de război”.
  • Până acum, administrația SUA a evitat să folosească acest termen, inclusiv atunci când Biden a fost întrebat direct.
  • Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a numit „retorică inacceptabilă și de neiertat” cuvintele președintelui american Joe Biden.

Președintele american Joe Biden l-a numit miercuri pe președintele rus Vladimir Putin un „criminal de război”, la scurt timp după ce a anunțat un nou pachet extins de ajutor militar pentru Ucraina, inclusiv drone armate. Casa Albă a fost până acum prudentă în ceea ce privește acuzarea liderului rus sau a forțelor sale de crime de război.

Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat anterior că SUA vor trece printr-un proces stabilit și vor stabili alături de Curtea Penală Internațională dacă au fost comise crime de război. Senatul SUA a adoptat, marți, o rezoluție fără caracter obligatoriu, care susține o anchetă asupra lui Putin pentru posibile crime de război în Ucraina.

Adresându-se reporterilor după un eveniment de la Casa Albă de miercuri, Biden a spus: „Cred că este un criminal de război”.

Întrebat dacă remarca lui Biden marchează o schimbare în evaluarea americană a evenimentelor din Ucraina, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a spus că aceste cuvinte ale președintelui vorbesc de la sine.

Vorbea despre ceea ce vedem cu toții la televizor – despre acțiunile barbare ale unui dictator crud care a invadat o țară străină”, a adăugat Psaki.

Secretarul de stat Anthony Blinken a declarat, miercuri, că SUA cercetează dacă forțele ruse au vizat în mod intenționat civili.

Peskov a spus că vorbele lui Biden sunt de neiertat

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a numit „retorică inacceptabilă și de neiertat” cuvintele președintelui american Joe Biden, care a spus că președintele Putin este un criminal de război.

Președintele SUA Joe Biden a anunțat, miercuri, că va trimite Ucrainei din nou ajutor sub formă de echipamente de apărare. Astfel, SUA va trimite în Ucraina 800 de sisteme de apărare antiaeriană, 9000 de sisteme de rachete antitanc, 20 de milioane de cartușe de muniție, 25,000 de seturi cască de protecție + vestă și unele dintre cele mai moderne drone ale sale.

The post Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin „criminal de război”. Reacțiile de la Kremlin au apărut neîntârziat appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 26 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *