
- Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, în mesajul cu ocazia Sărbătorii de Pesah, că aceasta ne invită „să reflectăm la semnificaţia parcursului poporului evreu spre libertate, prin credinţă şi biruirea unor încercări dificile”.
- Șeful statului susține că pandemia de COVID-19 şi războiul din Ucraina ne îndeamnă să dăm proba solidarității.
- În timpul sărbătorii de Pesah nu se consumă pâine și nici produse dospite.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis felicitări membrilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, cu prilejul Sărbătorii de Pesah.
„Doresc să adresez felicitări conducerii şi tuturor membrilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, însoţite de urări de sănătate, pace şi prosperitate. Sărbătoarea de Pesah ne invită, an de an, să reflectăm la semnificaţia parcursului poporului evreu spre libertate, prin credinţă şi biruirea unor încercări dificile”, a transmis preşedintele României, cu prilejul Sărbătorii de Pesah.
Președintele Iohannis a mai spus că pandemia de COVID-19 şi războiul din Ucraina ne îndeamnă să dăm proba solidarităţii, exemplul grijii şi iubirii pentru aproapele nostru.
„În acest context dificil, transmit aprecierea mea pentru felul în care întreaga Comunitate Evreiască s-a alăturat, cu generozitate şi responsabilitate civică, efortului naţional de ajutorare a vecinilor noştri aflaţi în suferinţă. Fie ca Pesah să vă întărească în credinţă şi să ne apropie de triumful păcii”, a mai spus Iohannis.
Pesah este sărbătoarea religioasă a poporului lui Israel care simbolizează eliberarea din robia egipteană şi ieşirea din Egipt a fiilor lui Israel conduşi de Moise şi cei 40 de ani de peregrinare prin deşert. În timpul acestei sărbători nu se consumă pâine şi nici produse dospite.
The post Klaus Iohannis, mesaj de Sărbătoarea de Pesah: „Să vă întărească în credinţă şi să ne apropie de triumful păcii” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
