- Predarea prin joc face învățarea distractivă pentru elevi și îi ajută să rețină mai rapid.
- Jocul didactic dezvoltă spiritul de echipă și e considerat un model.
- România are printre cei mai puțini profesori din UE și unii nu își mai schimbă modul de predare.
Avem legi noi, dar manuale vechi și profesori cărora le este greu să se adapteze la nevoile generației actuale. Întrebarea care ar trebui să fie pe buzele dascălilor este „cum predăm atunci când predăm ?” Trăim într-o societate în care online-ul și A.I-.ul devin universul elevilor.
Cătălina Georgescu, profesor de engleză, spune că: „ Aș începe în primul rând prin a spune că un profesor trebuie să își facă materia atractivă elevilor. Fără acest lucru este imposibil să le capteze atenția. Apoi, trebuie să fii un pas cu tot ceea ce se întâmplă. Trebuie să te upgradezi ca profesori și e frumos, pentru că întotdeauna e ceva nou. Predau limba engleză de peste 16 ani, în 2007 și a fost un moment, un citat, care m-a marcat cumva și mi-a explicat cum trebuie predat ca să captezi atenția elevilor.”
Cătălina Georgescu: Fiecare profesor ar trebui să își impună un set de reguli
„Am întâlnit profesori extraordinari, cunosc o doamnă învățătoare care schimbă generații de când sunt ei mici, cresc cu atenția, captivarea pentru a învăța și pentru a fi creativi. Sunt foarte multe lucruri și cred că printre ele ar fi ca fiecare profesor să-și impună un set de reguli”, a adăugat Cătălina Georgescu la Aleph News.
„Sunt mulți copilași într-o clasă, în jur de 20-30. Depinde de școala respectivă și dacă nu îi captivezi pe toți ca un cumul, din nou nu se reușește perfecțiunea pro-procesului de predare-învățare”, a continuat Cătălina Georgescu.
Citește și:
- Război în Israel, ziua 8. LIVE UPDATE. Forțele aeriene israeliene anunță începerea unui „atac masiv” asupra Gazei/ 1.300 de israelieni morți/ Bilanțul victimelor din Gaza a crescut la 1.900/Israelul lovește o „țintă a Hezbollah” în sudul Libanului
- Coreea de Nord a livrat peste 1000 de containere de armanent militar Rusiei. Kim Jong Un a cerut o creștere a producției de arme nucleare
- Iohannis a discutat problema drogurilor cu CSAT. Sociolog: Trebuie să convingem tinerii că nu este o soluție să consume sub nicio formă droguri de mare risc
The post Legi noi, dar un sistem de învătare vechi. Profesor de engleză: Fiecare profesor ar trebui să își impună un set de reguli appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Ștefan Căilean
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


