Economice

Lucrători extracomunitari: creşte numărul străinilor pentru care România e doar o haltă în călătoria lor spre ţările vestice

„Dacă ne referim strict la cetățenii intrați în România în scop de muncă, pe rețelele de socializare s-au format grupuri în funcție de naționalitatea acestora și acolo se postează anunțuri prin care sunt racolați de concetățeni, precum și filmulețe din camionele cu care sunt transportați, detalii referitoare la plată. Cu toate că noi nu suntem membrii ai spațiului Schengen, mulți oameni plătesc sume considerabile de bani pentru a ajunge acolo. Ne-am lovit de o situație în care un muncitor din Sri Lanka avea tatăl în Germania și atunci în foarte scurt timp de la sosirea in Romania, acesta a încercat să părăsească țara pentru că adevărata lui miză era de fapt reunirea cu tatăl”, atrage atenţia Corina Constantin, vicepreședintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă din România.

Dacă în cazul agențiilor de recrutare cu un istoric demonstrat, procentul muncitorilor extracomunitari care părăsesc fraudulos țara încă de la sosirea lor pe teritoriul României este unul relativ scăzut, problemele apar atunci când recrutarea este efectuată de companii al căror unic scop este acela de a intermedia astfel de practici ilegale.

„Recomandarea noastră ar fi ca înaintea acordării avizelor de muncă pentru cetățeni care provin din aceste țări, Inspectoratul General pentru Imigrări să efectueze cercetări suplimentare ale companiilor care solicită angajarea lor și să se asigure că firmele desfășoară efectiv activitatea pentru care solicită avizele de muncă și că au un istoric, precum și o cifră de afaceri care să justifice angajarea cetățenilor străini, în special atunci când o singură companie solicită un număr mare de angajați. Prin Ministerul Afacerilor Externe, statul român poate înăspri condițiile de acordare a vizei de muncă în România și în acest fel vor veni aici doar cei care intenționează într-adevăr să rămână și să lucreze în țara noastră”, a spus Corina Constantin.

În ultimul an de zile au fost depistați în zona de competenţă 4.966 cetăţeni străini în timp ce intrau în ţară prin trecere frauduloasă a frontierei în scop de migraţie ilegală. Totodată, pe sensul de ieşire din România au fost depistaţi 6.357 cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în statele vecine, cei mai mulţi fiind depistaţi la graniţa cu Ungaria. Referitor la naţionalitatea persoanelor depistate în tentativă de trecere ilegală a frontierei, se constată că cei mai mulţi cetăţeni provin din următoarele ţări: Afganistan, Siria, Bangladesh, Irak, Turcia, Pakistan, India, Maroc, Algeria, Tunisia, potrivit datelor Centrului de Informare din cadrul Poliției de Frontieră Română, furnizate de Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă din România.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *