Economice

Mai mult de jumătate dintre români consideră că le va fi greu să achite facturile pentru utilităţi la iarnă – studiu

De asemenea, jumătate dintre respondenţi declară chiar că sunt îngrijoraţi că nu vor reuşi să îşi încălzească locuinţa, iar 48% se aşteaptă să existe întreruperi de furnizare a căldurii din cauza infrastructurii vechi.

„Creşterea preţurilor este cea mai mare îngrijorare a românilor la acest sfârşit de an. Scumpirile îi îngrijorează pe români mai mult decât alte nelinişti din cadrul societăţii. 40% dintre români declară că valoarea facturii pentru energia electrică sau gazele naturale este cel mai mare motiv de nelinişte pentru perioada următoare, iar 25% se declară îngrijoraţi de creşterea preţurilor pentru articolele de bază. Pe de cealaltă parte, doar 13% dintre respondenţi se declară îngrijoraţi de extinderea conflictului de la graniţele României, 10% de nivelul corupţiei din ţară, iar cei mai puţini, 5%, mai sunt îngrijoraţi de un nou val al pandemiei Covid-19”, se arată într-un comunicat al companiei Reveal Marketing Research, care a realizat studiul.

În ceea ce priveşte comportamentele de consum şi utilizare a utilităţilor, 58% dintre români declară că temperatura din casă va fi mai mică în iarna aceasta decât în anii anteriori, cu precădere tinerii între 25 şi 34 de ani (71%). Jumătate dintre respondenţi vor folosi mai multe metode de încălzire a locuinţei, iar 32% iau în calcul chiar deconectarea de la serviciul public de termoficare.

Nivelul de optimism este extrem de scăzut în rândul românilor, doar 18% dintre aceştia declarându-se optimişti, în timp ce 43% sunt mai degrabă pesimişti cu privire la nivelul de trai pentru iarna care urmează. Cei mai pesimişti sunt cei cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani (52%).

Pe de altă parte, românii au început deja să se pregătească de facturi record în această iarnă, iar economisirea este cuvântul de ordine. Costurile crescute cu utilităţile au determinat schimbări în comportamentul de consum şi cumpărare. 55% dintre români declară că au renunţat să mai cumpere produse care nu sunt esenţiale, într-o măsură semnificativ mai mare persoanele de peste 65 de ani (65%). 18% declară că şi-au reînnoit contractul cu furnizorul de energie sau gaze naturale pentru a obţine un preţ mai bun, iar 13% că au schimbat chiar furnizorul. Doar 22% dintre români declară că nu au luat până în prezent măsuri pentru a se pregăti pentru iarna care urmează.

Referitor la soluţiile pe care românii le iau în calcul pentru sezonul rece, 48% declară că vor reduce consumul de energie electrică, într-o măsură semnificativ mai mare bărbaţii (53%), dar mai ales persoanele peste 65 de ani (72%). Pe de altă parte, 42% dintre români sunt pregătiţi să se îmbrace mai gros în casă, iar 29% vor opri încălzirea în camerele neutilizate şi vor folosi apa la o temperatură mai scăzută.

Centrala termică pe gaze naturale este considerată a fi cea mai puţin costisitoare metoda de a încălzi locuinţa (43%). Un aspect aparte îl reprezintă perspectiva tinerilor între 18-34 ani, un sfert dintre aceştia considerând soba/ şemineul pe lemne cea mai ieftină soluţie, comparativ cu doar 16% dintre cei peste 34 ani.

Pe de altă parte, centrala termică electrică este percepută ca fiind cea mai puţin economică metodă de încălzire a locuinţei (9%).

Studiul mai semnalează că în prezent, 28% dintre români declară că intenţionează să îşi schimbe, în următorul an, metoda de încălzire a locuinţei, în special cei care folosesc o centrală termică electrică (58%) sau pe lemne (52%).

Un procent de 17% dintre cei chestionaţi declară că beneficiază de ajutorul oferit de stat pentru încălzirea locuinţei. Tinerii între 18-24 de ani (24%) şi persoanele peste 55 de ani (22%) beneficiază într-o măsură mai mare de acesta. Cei care beneficiază de acest ajutor din partea statului îl văd benefic într-o măsură foarte mică, doar 16% dintre aceştia considerând că acoperă cheltuielile cu încălzirea într-o măsură mare. Peste jumătate dintre români, îndeosebi cei tineri – 18-24 ani (61%) şi cei între 45 şi 55 de ani (73%), consideră că ajutorul pentru încălzirea locuinţei oferit de stat nu este suficient.

Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 19-24 octombrie 2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet. Mărimea eşantionului a fost de 1.003 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development, cu o expertiză în peste 20 de industrii.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *