Flux-stiri

Mai mulți militari ucraineni au fost instruiţi în SUA să utilizeze drone militare Switchblade

  • Câţiva militari ucraineni au fost instruiţi în Statele Unite cu privire la modul de operare a dronelor Switchblade, arme de unică folosinţă care zboară spre ţintele lor şi detonează la impact, a dezvăluit miercuri un înalt oficial american din domeniul apărării.
  • Aceştia au sosit în Statele Unite pentru programe obişnuite de educaţie militară înainte de invazia Rusiei în Ucraina, la 24 februarie.
  • Switchblades nu au făcut parte din pachetele de pregătire înainte de invazia Rusiei. 

„Am profitat de această ocazie pentru a-i trage deoparte pentru câteva zile şi a le oferi o pregătire, în special cu privire la UAV-ul Switchblades”, a declarat jurnaliştilor oficialul american de rang înalt din domeniul apărării, vorbind sub rezerva anonimatului. „UAV” se referă la un vehicul aerian fără pilot, notează Reuters. Ucrainenii s-au pregătit pentru a ști cum să utilizeze acest tip de drone.

Statele Unite şi-au retras consilierii militari din Ucraina înainte de invazia Rusiei, încercând să evite o confruntare militară directă între forţele americane şi cele ruseşti, care ar putea escalada într-un război mai amplu. Ca urmare a retragerii, Statele Unite şi NATO au limitat în mare măsură furnizarea de armament către Ucraina la sistemele pe care forţele ucrainene ştiau să le opereze înainte de invazia Rusiei.

Aceste drone Switchblades, care sunt relativ uşor de utilizat şi ar putea fi foarte eficiente în atacarea forţelor terestre ruseşti, nu au făcut parte din pachetele de pregătire înainte de invazia Rusiei. 

Dronele, care au o rază de acţiune de 40 km, pot fi folosite împotriva vehiculelor, inclusiv camioane, tancuri şi transportoare blindate de personal. Într-o mărturie recentă, secretarul adjunct al apărării pentru afaceri de securitate internaţională, Celeste Wallander, a declarat că Statele Unite s-au angajat să trimită Ucrainei 100 de sisteme Switchblade.

Secretarul apărării, Lloyd Austin, a declarat marţi că Pentagonul trimite Ucrainei două variante de drone Switchblade, inclusiv una cu focos antiblindat.

„Switchblade 600 şi 300 vor fi trimise cât mai repede posibil”, a declarat Austin în faţa Comisiei pentru servicii armate din Camera Reprezentanţilor.

Se așteaptă ca ucrainenii să utilizeze rapid primele 100 de sisteme trimise.

„Sunt convins că atunci când vom primi primul set de drone Switchblades, ucrainenii vor cere imediat mai multe”, a declarat în Congres, la 30 martie, generalul Tod Wolters, comandantul suprem al SUA în Europa, generalul de aviație Tod Wolters.

Înaltul oficial american a refuzat să spună miercuri unde în Statele Unite are loc instruirea ucrainenilor sau să ofere mai multe informații despre alte sisteme de armament pe care aceștia sunt instruiți.

The post Mai mulți militari ucraineni au fost instruiţi în SUA să utilizeze drone militare Switchblade appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 18 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *