Economice

Ministerul Energiei are bugetate șase miliarde de lei în 2022 pentru măsurile de protecție a consumatorilor noncasnici de energie și gaze din această iarnă

Cităm din proiectul de buget:

Schemă de sprijin în sumă 4.000.000 mii lei credite angajament și 2.100.000 mii lei credite bugetare pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale pentru categorii de clienţi finali :

  1. a) întreprinderi mici şi mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri, cabinete medicale individuale şi alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare;
  2. c) microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizate potrivit legii;
  3. d) spitale publice şi private, definite conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, unităţi de învăţământ publice şi private, definite conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi creşe;
  4. e) organizaţii neguvernamentale reglementate potrivit legii, precum şi unităţile de cult, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;
  5. f) furnizori publici şi privaţi de servicii sociale prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe ce se duc banii

Amintim că potrivit legii, din prețurile finale ale energiei electrice și gazelor naturale plătite de consumatorii noncasnici (cu excepția celor mari), statul va suporta, în perioada acestei ierni, tarifele de rețea, certificatele verzi, contribuție de cogenerare și accizele. Aceste categorii de consumatori nu vor mai plăti, în facturi, componentele de mai sus.

The post Ministerul Energiei are bugetate șase miliarde de lei în 2022 pentru măsurile de protecție a consumatorilor noncasnici de energie și gaze din această iarnă appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *