Reacția Ministerul Finanțelor vine după ce vineri o parte dintre bugetari nu și-au primit salariile. MF explică faptul că există motive obiective pentru această întârziere, pentru că vineri, 13 mai 2022, au foste înregistrate disfuncționalitați ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum și în sistemul de plăți interbancare, înregistrându-se întârzieri parțiale la plată.
Ministerul precizează că și în aceste condiții 60% din obligațiile de plată au fost realizate la timp, iar restul operațiunilor de transfer se vor realiza luni, 16 mai 2022. În toate cazurile este vorba de termene de plată scadente în zilele de 14 și 15 mai.
„Regretăm neajunsurile create și le dăm asigurări tuturor celor afectați că depunem toate eforturile pentru ca astfel de disfuncționalități tehnice să nu se mai repete”, se încheie comunicatul Ministerului Finanțelor.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
