Flux-stiri

O mamă eroină s-a luptat cu mâinile goale cu un tigru pentru a-și salva fiul

  • O femeie din India care s-a luptat cu un tigru cu mâinile goale pentru a-și salva fiul de 15 luni a stârnit admirație pentru curajul său.
  • Archana Choudhary, în vârstă de 25 de ani, a declarat că tigrul s-ar fi rătăcit din rezervația de tigri din apropiere și că i-a atacat pur și simplu.
  • Aproape 225 de persoane au fost ucise în atacuri comise de tigri între 2014 şi 2019 în India, potrivit unor statistici guvernamentale.

O indiancă a reuşit să se salveze, precum şi pe fiul ei în vârstă de 15 luni, din ghearele unui tigru, apărându-se cu mâinile goale, a anunţat miercuri un oficial local din statul Madhya Pradesh, situat în centrul acestei ţări, scrie Mirror.co.uk.

Archana Choudhary tocmai ieşea din casa ei duminică seară, ţinându-l în braţe pe fiul ei de 15 luni, în momentul în care un tigru, care se pare că s-a rătăcit după ce a părăsit rezervaţia Bandhavgarh, s-a aruncat asupra lor, a declarat Sanjeev Shrivastava, un oficial indian local.

Felina i-a atacat pe cei doi localnici şi se pregătea să muşte capul bebeluşului, însă mama a reuşit să intervină in extremis, a adăugat el.

Tigrul a continuat să îi atace, până când sătenii, alertaţi de ţipetele femeii, le-au sărit în ajutor. Animalul a fugit în acel moment într-o pădure.

Femeia are plămânii perforaţi şi prezintă răni la nivelul abdomenului. Bebeluşul a fost zgâriat în zona capului.

,,Mama a fost internată la spital. Se află acum în afara oricărui pericol şi se reface. Bebeluşul se simte şi el bine” , a precizat Sanjeev Shrivastava.

Potrivit Times of India, o operaţiune a fost desfăşurată pentru a ajuta tigrul să se întoarcă în habitatul său. Sătenii au fost îndemnaţi să nu mai iasă din casele lor pe timpul nopţii.

Conflictele dintre oameni şi animalele sălbatice s-au intensificat în toată Asia de Sud, unde tot mai multe păduri sunt defrişate din cauza expansiunii urbane.

Aproape 225 de persoane au fost ucise în atacuri comise de tigri între 2014 şi 2019 în India, potrivit unor statistici guvernamentale.

Peste 200 de tigri au fost ucişi de braconieri sau prin electrocutare în perioada 2012 – 2018, conform datelor oficiale. India găzduieşte aproximativ 70% din populaţia mondială de tigri – 2.967 de exemplare, potrivit unui recensământ realizat în 2018.

The post O mamă eroină s-a luptat cu mâinile goale cu un tigru pentru a-și salva fiul appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 10 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *