stiinta

O nouă reușită pentru SpaceX și zborul spațial comercial. Ce a făcut echipajul Inspiration4 timp de trei zile pe orbita Pământului

Patru turiști SpaceX s-au întors în siguranță pe Pământ după ce au petrecut trei zile în spațiu, astfel finalizând cu succes prima misiune orbitală din istorie fără astronauți profesioniști la bord.

Capsula Dragon de la SpaceX a fost încetinită de patru parașute uriașe înainte să se prăbușească în Oceanul Atlantic, în apropiere de coasta statului american Florida, la ora 2:06 (ora României), în dimineața zilei de 19 septembrie.

„A fost o călătorie fenomenală pentru noi și abia începem”, a spus miliardarul și căpitanul Jared Isaacman, care a finanțat călătoria cu scopul de a face spațial un pic mai accesibil.

Care a fost obiectivul misiunii Inspiration4?

Un vas SpaceX a recuperat imediat capsula, înainte ca trapa să se deschidă și turiștii spațiali să iasă unul câte unul. Cei patru au fost duși la Centrul Spațial Kennedy, acolo unde misiune lor a început pe 16 septembrie.

GALERIE FOTO

Obiectivul misiunii, denumită Inspiration4, a fost de a încuraja democratizarea spațiului prin dovedirea faptului că spațiul cosmic este accesibil pentru echipajele care nu au fost instruite ani de zile.

„Felicitări Inspiration4x!!”, a transmis fondatorul SpaceX, Elon Musk, într-un mesaj pe o rețea de socializare online.

Cei patru turiști spațiali, Isaacman și alți trei americani, au petrecut trei zile orbitând planeta Pământ, călătorind mai departe decât Stația Spațială Internațională (ISS), la o orbită de aproximativ 575 kilometri înălțime, și înconjurând globul de peste 15 ori pe zi.

Ce au făcut cei patru turiști spațiali la bordul capsulei SpaceX?

Isaacman, care a plătit zeci de milioane de dolari companiei SpaceX, a oferit celelalte trei locuri unor străini: Hayley Arceneaux, o asistentă medicală în vârstă de 29 de ani, Sian Proctor, profesor în vârstă de 51 de ani, precum și Chris Sembroski, un veteran al Forțelor Aeriene SUA, în vârstă de 42 de ani.

Cu toate acestea, costul exact al investiției nu a fost dezvăluit, scrie Science Alert.

Echipajul Inspiration4 a fost instruit pentru zborul spațial timp de șase luni, spre deosebire de antrenamentele care pot dura ani buni pentru astronauții profesioniști.

Inspiration4, prima misiune spațială civilă din lume. Sursa foto: Profimedia

În timpul zborului, semnele vitale ale membrilor, inclusiv ritmul cardiac, somnul, nivelurile de oxigen din sânge și abilitățile cognitive, au fost monitorizate pentru a studia efectele spațiului asupra novicilor.

Totodată, cei patru civili s-au bucurat de priveliștea uimitoare, au vorbit cu actorul Tom Cruise, au mâncat pizza și au ascultat muzică.

„Bun venit în a doua eră spațială”

„Bun venit în a doua eră spațială”, a spus directorul misiunii, Todd Ericson, în cadrul unei conferințe cu presa după aterizarea echipajului.

Odată cu finalizarea misiunii, „călătoriile spațiale devin mult mai accessible pentru bărbații și femeile obișnuite”.

În timpul zborului a existat doar o problemă minoră, legat de sistemul de toaletă al capsulei, însă o soluție a fost găsită rapidă, a adăugat Ericson, fără să ofere alte detalii.

„Cea mai tare călătorie din viața mea”, a declarat Proctor la scurt timp după ieșirea din capsula SpaceX.

Când este programată următoarea călătorie în spațiu?

Aterizarea echipajului a marcat cea de-a treia oară când compania lui Elon Musk transportă oameni în spațiu și îi aduce înapoi pe Terra, după cele două misiuni cu NASA, una în august 2020 și alta în luna mai 2021. Ambele misiuni au adus astronauți de pe ISS.

Spre deosebire de astronauții NASA, echipajul misiunii Inspiration4 nu a ajuns pe ISS, însă a rămas pe orbită în jurul Pământului.

De asemenea, SpaceX plănuiește deja și alte zboruri spațiale. Următoarea călătorie este programată pentru ianuarie 2022, iar trei afaceriști se vor afla la bord.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un fenomen galactic spectaculos, creat în urma lansării misiunii Inspiration4 de către SpaceX

Mesaj scris în codul Morse într-o imagine cu echipajul Inspiration4 al SpaceX. Când are loc lansarea istorică

Misiunea Inspiration4 – Primii turiști spațiali au ajuns în orbită. Ce vor face în cele trei zile

Șenile de tanc uriașe, inscripționate cu logo-ul SpaceX, observate de un șofer pe Autobahn

Articolul O nouă reușită pentru SpaceX și zborul spațial comercial. Ce a făcut echipajul Inspiration4 timp de trei zile pe orbita Pământului apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *