Comenzile arată că livrările ruseşti spre Germania prin gazoductul Nord Stream ar putea scădea din nou marţi, după declinul din weekend. De asemenea, livrările din Germania spre Polonia s-au redus la zero la începutul zilei. Operatorul Nord Stream a anunţat luni că toată capacitatea este disponibilă şi fluxurile actuale depind de solicitările clienţilor, scrie Agerpres.
La bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna iulie înregistrau marţi dimineaţa un declin de 4,3%, ulterior scăderea atenuându-se la 2,9%, până la 80,20 de euro pentru un MWh.
În ultimele zile, piaţa s-a calmat semnificativ, deoarece consumul s-a redus, în urma vremii favorabile, şi a livrărilor masive de gaze naturale lichefiate (GNL). Disputele privind solicitările Moscovei de a cere plata în ruble pentru livrările de gaze ruseşti par să se fi încheiat. În timp ce fluxurile către anumiţi cumpărători, care au refuzat plata în ruble, au fost oprite, este puţin probabil ca Gazprom să impună acum noi reduceri, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Europa a majorat importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a face faţă reducerii livrărilor ruseşti. Pe continent, aprovizionarea cu gaze de la terminalele de import a atins cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
