
- Şeful DSU Raed Arafat a clarificat luni cum se va face accesul în mall-uri.
- Vor putea intra doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală, cu unele excepţii.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a clarificat situația accesului în mall-uri, asta după ce documentul publicat în Monitorul Oficial nu prevedea restricțiile din mall.
„Între hotărârea CNSU de săptămâna trecută şi hotărârea de Guvern care s-a emis au fost unele diferenţe care au fost pe baza unei neînţelegeri juridice şi modul în care s-au translatat unele măsuri nu a fost foarte clar, plus că am mai sesizat unele chestii care trebuie clarificate”, a spus Raed Arafat.
Acesta a explicat că accesul în malluri va fi permis pe baza certificatului verde.
„În centrele comerciale, au existat şi în hotărârea trecută, dar unde din nou, din cauza acestor aspecte juridice, erau încadrate într-o categorie care trebuie să fie cu 50% din persoane, numai că nu putem să vedem la mall cum intră 50%, noi avem o regulă clară de intrare la mall prin certificatul verde, vaccinare sau trecere prin boală. Astfel, a fost corectată această situaţie, clarificată, deci la malluri la intrarea este obligatorie veificarea certificatului verde, se va permite accesul prin excepţie a pesoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin şi numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrrare de ieşire”, a declarat Arafat.
Acesta a spus că o altă excepţie se referă la mallurile cae au servicii publice, administrative, cum sunt cele de paşapoarte, acolo se poate intra cu test valabil şi cu dovada programării.
Şeful DSU a spus că şi în magazinele nealimentare din afara malluilor va fi necesar certificatul verde.
„În mall, la magazinele alimentae nu se poate intra decât pe baza certificatului verde, adică vaccinat sau trecut prin boală, însă în afara mallului se poate intra la maginele alimentare doar cu mască, respectând regulile sanitare. La orice alt magazin sau operator care comercializează alte produse, exceptând farmaciile, acolo se intră cu certificat verde, deci magazinele care sunt pe şosele, în afara celor alimentare se intră nunmai cu certificat verde”, a precizat Arafat.
The post Raed Arafat a făcut clarificări. Când și unde ai voie să intri în mall fără certificat verde appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


