- Robert Golob s-a întâlnit joi cu actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg.
- Iniţial, Ljubljana anunţase că îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte.
- „Din moment ce există doi candidaţi, îi vom lua în serios pe amândoi”, a menţionat premierul Sloveniei.
Robert Golob s-a întâlnit joi cu actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, iar la conferinţa comună de presă un jurnalist sloven l-a întrebat pe premier dacă îl susţine pe Mark Rutte. Iniţial, Ljubljana anunţase că îl susţine pe premierul olandez Mark Rutte.
„Când vine vorba de noul secretar general, adevărul este că în urmă cu circa o lună de zile, ne-am exprimat sprijinul pentru Mark Rutte. Adevărul este că, la acel moment, Rutte era singurul candidat, aşa că, evident, nu am avut nicio reţinere să ne exprimăm sprijinul, atunci”, a arătat Robert Golob.
Între timp, însă, şi Klaus Iohannis şi-a anunţat candidatura.
„Am luat-o foarte în serios”, a mărturisit premierul Sloveniei, explicând că Ljubljana împărtăşeşte în special punctul de vedere ale preşedintelui român referitoare la „regionalitatea poziţiilor” de conducere.
„Şi continuăm să analizăm acest lucru (candidatura la şefia NATO – n.r.), ceea ce înseamnă că acum, din moment ce există doi candidaţi, îi vom lua în serios pe amândoi”, a menţionat premierul Sloveniei.
Citește și
- SUA vor să construiască o cale ferată pe Lună
- Barack Obama spune că Jeff Bezos ar trebui să se preocupe de Pământ înainte de spațiu: „Aș prefera să investim în a avea grijă de această planetă aici”
- FOTO. Schimbați la naștere. Doi canadieni au aflat că nu fac parte din familiile în care au crescut la 68 de ani
The post Robert Golob spune că Slovenia ar sprijini candidatura lui Klaus Iohannis la şefia NATO: „Din moment ce există doi candidaţi, îi vom lua în serios pe amândoi” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Nechita
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.