Senatorul PSD Radu Oprea, unul dintre iniţiatori, a afirmat că actul normativ vine în ajutorul populaţiei din mediul rural care foloseşte în proporţie de 85% combustibil lemnos pentru încălzirea pe timpul iernii.
Un amendament adoptat în Comisia de buget a Senatului şi însuşit luni de plen prevede ca actul normativ să intre în vigoare de la 1 noiembrie 2021, nu la 1 iunie 2022, cum era prevăzut în forma iniţială a proiectului.
„Intrarea în vigoare să fie 1 noiembrie anul acesta, pentru ca cei care se încălzesc cu lemne de foc să beneficieze de această scădere a preţului lemnelor de foc în această iarnă. Impactul bugetar este de 150 de milioane de lei, estimat atât de noi (iniţiatorii – n.r.), cât şi de Ministerul Finanţelor Publice. Acest proiect a fost gândit înainte ca această criză a preţului la energie să devină atât de acută, pentru a veni cu soluţii împotriva furtului de masă lemnoasă din pădure. (…) Condiţiile s-au schimbat de la iniţierea proiectului până la votarea sa, iar acum este necesar ca legea să se aplice de anul acesta”, a argumentat Radu Oprea.
Ministerul Finanţelor Publice nu susţine această iniţiativă legislativă.
Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
The post Senatorii au votat în unanimitate pentru scăderea TVA-ului pentru lemnele de foc appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

