Flux-stiri

SUA consideră „false” acuzaţiile potrivit cărora sancţiunile antiruse ar fi agravat criza alimentară

  • Secretarul de stat american a catalogat drept „false” acuzaţiile potrivit cărora sancţiunile impuse Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina ar fi agravat criza alimentară la nivel internaţional.
  • Antony Blinken susţine că Administraţia Vladimir Putin este vinovată de criza alimentară internaţională.
  • Preţurile produselor agricole au crescut semnificativ în contextul războiului din Ucraina şi a sancţiunilor impuse de Occident Rusiei.

Administraţia Joseph Biden a catalogat drept „false” acuzaţiile potrivit cărora sancţiunile impuse Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina ar fi agravat criza alimentară la nivel internaţional.

„Unii au încercat să afirme că sancţiunile impuse Federaţiei Ruse de Statele Unite şi de multe alte ţări au agravat criza. Este fals. Atunci când am impus sancţiunile împotriva Rusiei cu scopul de a opri războiul cât mai rapid, am creat deliberat şi atent excepţii pentru produsele agricole şi fertilizatori”, a declarat, miercuri seară, Antony Blinken, secretarul de Stat american, citat de CNN.

Antony Blinken susţine că Administraţia Vladimir Putin este vinovată de criza alimentară internaţională.

„În privinţa deciziei de a lansa acest război nejustificat, responsabilitatea pentru perturbarea surselor de aprovizionare şi pentru suferinţele din întreaga lume aparţine direct şi exclusiv Administraţiei Rusiei”, a afirmat Antony Blinken.

Preţurile produselor agricole au crescut semnificativ în contextul războiului din Ucraina şi a sancţiunilor impuse de Occident Rusiei.

Antony Blinken a anunţat că Statele Unite vor acorda Ucrainei asistenţă alimentară de urgenţă suplimentară în valoare de 215 milioane de dolari.

„Ţinând cont de urgenţa crizei, anunţăm încă 215 milioane de dolari pentru asistenţă alimentară şi vom face mai mult. Ne aşteptăm ca, în curând, Congresul SUA să aprobe încă aproximativ 5,5 miliarde de dolari pentru asistenţă umanitară şi securitate alimentară”, a subliniat Antony Blinken.

În plus, Antony Blinken a îndemnat alte ţări să intervină imediat pentru atenuarea efectelor crizei alimentare internaţionale generate de intervenţia militară rusă în Ucraina.

The post SUA consideră „false” acuzaţiile potrivit cărora sancţiunile antiruse ar fi agravat criza alimentară appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *