Flux-stiri

SUA îl susțin „pe deplin” pe Mark Rutte la NATO, deși îl respectă pe „prietenul” Iohannis

  • Ambasadoarea SUA la NATO: Avem cel mai mare respect şi pentru prietenul nostru, Iohannis.
  • Ungaria, Bulgaria și poate chiar Turcia nu sunt de acord cu Rutte în fruntea NATO.
  • Șeful NATO este ales prin consultări diplomatice informale între țările membre.

SUA nu și-au schimbat poziția cu privire la cel pe care îl vor susține pentru a fi succesorul lui Jens Stoltenberg la șefia NATO. Îl vor pe Mark Rutte ca viitor secretar general. Diplomați cum îi știi, americanii au avut un cuvânt bun și pentru Iohannis.

Julianne Smith a declarat că Statele Unite îl susțin „pe deplin” pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), deși îl apreciază pe „prietenul nostru” Klaus Iohannis.

„Cred că sunteţi conştienţi de faptul că poziţia SUA este că îl susţinem pe deplin pe Mark Rutte ca viitor secretar general, dar avem cel mai mare respect şi pentru prietenul nostru, preşedintele Iohannis, şi apreciem că a intrat în competiţie şi îi dorim toate cele bune, în timp ce noi continuăm să dezbatem această problemă în cadrul Alianţei”, a declarat Julianne Smith.

Oficialul american a ținut să precizeze că ambasadorii celor 32 de țări membre sunt încă în „toiul căutării” unui succesor pentru Jens Stoltenberg și dezbat argumentele pe care fiecare dintre candidați le are. Ea a preconizat ca o decizie privind noul șef al NATO ar putea fi luată până la summitul NATO de la Washington.

Citește și

The post SUA îl susțin „pe deplin” pe Mark Rutte la NATO, deși îl respectă pe „prietenul” Iohannis appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Buciu Laura


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 5 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code