Pornind chiar de la denumirea conceptului, E-RA, care nu înseamnă altceva decât „electric record attempt”, devine limpede că dorința celor de la Subaru este de a face o demonstrație de forță în domeniul mașinilor electrice, o zonă în care compania nu și-a demonstrat încă aptitudinile.
Subaru STI E-RA va avea o putere maximă de 800 de kilowați, sau aproximativ 1.073 CP, și va avea un sistem patentat de vectorizare a cuplului pe patru motoare și patru roți. Întregul sistem de propulsie este dezvoltat și produs de Yamaha Motor Co.
Vehiculul este dotat cu o baterie litiu-ion de 60 de kilowați-oră care alimentează spectaculosul sistem de propulsie.
Subaru susține că sistemul de vectorizare a cuplului oferă aderență și control maxime prin monitorizarea și ajustarea unor detalii complexe precum viteza roților, cea a vehiculului, unghiul de virare, forța G, presiunea de frânare sau sarcina pe fiecare roată.
Dezvoltat de divizia sportivă Subaru Tecnica International (STI), conceptul va fi testat în acest an pe circuitele din Japonia și apoi, în 2023, va încerca să stabilească un nou record de viteză pe renumitul circuit Nürburging din Germania.
Subaru STI E-RA este însoțit la standul companiei de la Tokyo Auto Salon – eveniment desfășurat între 14 și 16 ianuarie – de primul model electric de serie largă al Subaru, crossover-ul Solterra.
Dezvoltat pe o platformă realizată împreună cu Toyota, modelul electric Solterra are în dotare sistemul de tracțiune integrală X-Mode, dar și Grip Control, ambele menite să îmbunătățească stabilitatea. Mașina va putea fi comandată din vara lui 2022 în versiune 2X4 sau 4X4, cu un motor de 150 kW pe puntea față, sau două motoare de câte 80 kW pe ambele punți. Bateria crossover-ului Subaru Solterra este de 71,4 kWh.

The post Subaru STI E-RA, prezentat la Tokyo înaintea încercării de a bate recordul la Nürburgring appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
