„Curtea Europeană a Drepturilor Omului a devenit un instrument de luptă politică împotriva ţării noastre în mâinile oamenilor politici occidentali”, a declarat Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei, într-un comunicat publicat după vot. „Unele din deciziile ei sunt în contradicţie directă cu Constituţia rusă, cu valorile şi tradiţiile noastre”, a adăugat el. Ca urmare a acestei legi, […]
Etichetă: cedo
Traian Băsescu, după decizia ICCJ: Voi face demersuri la CEDO
Fostul preşedinte al României, Traian Băsessc, anunţă, după ce Instanţa Supremă a respins recursul la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securităţii, că va face demersuri legale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Traian Băsescu a reacţionat, miercuri, pe Facebook, după ce Instanţa Supremă a respins recursul la decizia prin care a […]
CEDO a condamnat Austria pentru încălcarea libertăţii de exprimare
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Austria pentru încălcarea libertăţii de exprimare, după ce editorul cotidianului Der Standard a fost constrâns să dezvăluie datele personale ale autorilor comentariilor de sub un articol publicat online, informează AFP, citată de Agerpres. Cazul se referă la comentarii ce vizau responsabili ai Partidului Libertăţii din Austria […]
CEDO: Rusia este „responsabilă” pentru asasinarea fostului spion Alexander Litvinenko, în Marea Britanie, în 2006
CEDO a decis că Rusia este „responsabilă” pentru asasinarea fostului spion Alexander Litvinenko. Litvinenko a fost otrăvit cu poloniu 210 în 2006, în Marea Britanie. Rusia este vinovată de încălcarea articolului 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marți, 21 septembrie, că Rusia este „responsabilă” pentru asasinarea […]
Mesajele private de pe rețelele de dating pot fi folosite ca probe de divorț, în instanță? Decizia CEDO
CEDO a decis ca mesajele private postate pe situri de întâlniri pot fi probe într-un proces de divorț. Folosirea lor nu încalcă drepturile și libertățile persoanelor ori GDPR. Instanțele din România acceptă mesajele private ca dovadă a infidelității partenerilor. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că mesajele private ale soțului de pe site-urile de […]
CEDO: Vaccinarea obligatorie împotriva poliomelitei nu încalcă Convenția Drepturilor Omului. „Este necesară într-o societate democratică”
Vaccinarea obligatorie este „necesară într-o societate democratică”, consideră Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sesizată de părinţii unor copii cărora li s-a refuzat înscrierea la grădiniţă în Republica Cehă pentru că nu erau vaccinaţi. Vaccinarea obligatorie este „necesară într-o societate democratică”, consideră Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sesizată de părinţii unor copii cărora li s-a refuzat […]
Recursul compensatoriu abrogat. Urmeaza decizii bombă la CEDO
Legea recursului compensatoriu, a fost abrogată azi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Toate partidele parlamentare au votat pentru abrogarea legii. Deşi îngropată, legea tot va mai produce efecte: deţinuţii aflaţi după gratii vor beneficia în continuare de clemenţa statului. Singurii aleşi PSD care nu s-au dezis de proiect sunt Florin Iordache şi […]



