„Vom continua să investim consistent în astfel de soluţii sustenabile”, a declarat directorul executiv al companiei elveţiene, Dieter Vranckx. Acea peliculă transparentă aplicată peste fuselaj reduce semnificativ rezistenţa la înaintare, iar compania Swiss, deţinută de operatorul german Lufthansa, a anunţat în luna februarie că noul material va ajuta zborurile aeriene să devină cu 1% mai […]
Etichetă: vineri,
BILANȚUL ZILEI. Aproape 700 de noi cazuri COVID sunt anunţate vineri de către Ministerul Sănătăţii şi 3 decese
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 693 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 152 mai puţine faţă de ziua anterioară. Până astăzi, 67.072 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi niciunul dintre aceştia nu era vaccinat. În […]
Vladimir Putin va semna vineri decretul de anexare oficială a patru regiuni ucrainene
Președintele rus Vladimir Putin va participa vineri, la Kremlin, la o ceremonie în cadrul căreia patru regiuni din Ucraina vor fi încorporate oficial în Rusia. Anexarea oficială a fost așteptată pe scară largă în urma voturilor care s-au încheiat marți. Statele Unite și aliații lor occidentali au condamnat dur voturile ca fiind „o farsă”. Putin […]
Toată Autostrada Moldovei din PNRR a fost scoasă la licitație pentru construcție. Anunțul pentru Focșani – Bacău, publicat vineri în SEAP
Data limită până la care pot fi depuse ofertele pentru construcția celor 95,9 km ai Autostrăzii Focșani – Bacău (A7) este 22 septembrie 2022, a anunțat încă de miercuri ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Autostrada Focșani – Bacău este compusă din 3 loturi: Lotul 1: Focșani – Domnești Târg (35,60 km) Lotul 2: Domnești Târg – […]
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, vine vineri la Bucureşti
Ea va fi primită, la Palatul Cotroceni, de Klaus Iohannis, care va reafirma sprijinul ferm al României pentru susţinerea parcursului european al Chişinăului. „Pe lângă tema susţinerii parcursului european al Chişinăului, vor fi discutate evoluţiile regionale în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi modalităţile de contracarare a efectelor negative ale […]
Cod portocaliu de caniculă în nouă judeţe, până vineri. Pentru restul țării, ANM a emis un cod galben de căldură
ANM a emis cod portocaliu și galben de caniculă până vineri în 9 județe din vestul și centrul țării. Căldură mare e și în Europa. Italia se confruntă cu cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani. O treime din culturile anuale ale Italiei sunt distruse de secetă. România a intrat, pentru trei zile, […]
Rabla pentru Electrocasnice: Persoanele fizice se pot înscrie, de vineri, în prima etapă
Conform sursei citate, bugetul primei etape este de 25 milioane de lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 24 iunie 2022, ora 10:00 – 30 iunie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului. Persoanele fizice se mai pot înscrie în program prin crearea contului de utilizator până joi, 23 iunie, ora 23:59, în […]
MIPE a transmis vineri Comisiei Europene cereri de rambursare a cheltuielilor în valoare de 240 de milioane de euro
Suma reprezintă cheltuieli eligibile efectuate din fonduri europene în cadrul proiectelor implementate de beneficiarii POIM în următoarele domenii: Transporturi – 152,71 de milioane de euro; Mediu şi Energie – 58,42 de milioane de euro; Finanţarea de măsuri pentru combaterea pandemiei COVID-19 – 28,96 de milioane de euro. Din acestea, din Fondul de Coeziune urmează să […]
Vineri începe Rabla pentru Electrocasnice. Ghidul complet pentru înscrierea în program
Rabla pentru electrocasnice 2022. Toți cei interesați să participe în programul Rabla pentru Electrocasnice și să primească vouchere pentru achiziția unui produs electroIT nou în schimbul unuia vechi vor trebui ca, începând de vineri, 17 iunie, ora 10:00, să își facă cont în aplicația web dedicată. Aceasta poate fi accesată pe site-ul Administrației Fondului pentru […]
AFM lansează vineri o nouă sesiune a Programului Rabla pentru Electrocasnice
Persoanele fizice au la dispoziţie 7 zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicaţia informatică începând de vineri dimineaţa. „Având în vedere interesul manifestat faţă de acest program şi succesul uriaş pe care acesta l-a avut în ediţiile trecute în rândul populaţiei, am luat hotărârea de a mări bugetul alocat […]
Ciucă: Primele carduri pentru vouchere sociale au fost distribuite vineri. Încărcarea voucherelor va începe pe 20 iunie
„Primele carduri către români pe care vor fi încărcate voucherele sociale în valoare de 250 lei au fost distribuite, începând de ieri, de Poșta Română. Încărcarea voucherelor pe carduri se va face după ce se încheie procesul de distribuire, începând cu data de 20 iunie 2022. Le mulţumesc ministerelor şi companiilor naţionale şi private, care […]
Primul pod rutier dintre Rusia şi China a fost inaugurat vineri
Construcţia podului a fost terminată în urmă cu doi ani, însă inaugurarea a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus. Lansarea acestui proiect de lungă durată, pentru care primul acord datează din 1995, simbolizează apropierea şi creşterea schimburilor comerciale dintre cele două ţări. Agenţia de presă rusă Ria Novosti a publicat o înregistrare video cu […]
Primul tren pe ruta China – România – Ungaria, organizat de Grampet, a plecat vineri din Constanța
Transportul, lansat în urmă cu două săptămâni din Guiyang, a plecat astăzi din Portul Constanța cu destinația Budapesta. Proiectul, finalizat în urma unor luni intense de eforturi logistice și comerciale, a implicat 6 țări (China, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria), operatorii de stat din țările asiatice și grupul Grampet prin prisma statutului său de […]
ROBOR, aproape de 6% după o nouă creştere – vineri, 20.05.2022
ROBOR la trei luni a crescut la 5,71%, faţă de 5,62%, nivelul din şedinţa precedentă, și a ajuns la cea mai ridicată valoare din 4 martie 2013 şi până acum. ROBOR la şase luni a crescut la 5,95%, faţă de 5,87%, nivelul din şedinţa precedentă, şi a atins cea mai mare valoare din 26 februarie […]
Vineri a avut loc o întâlnire între șeful interimar al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti și Bogdan Aurescu
Întâlnirea dintre David Muniz şi Bogdan Aurescu s-a bazat pe discuția despre priorităţile agendei bilaterale a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii din următoarea perioadă. Bogdan Aurescu a evidențiat cele mai recente măsuri de sprijin pe care țara noastră le-a luat pentru a sprijini Ucraina. Ministrul român a punctat importanţa pe care […]




