Vladimir Putin a participat la funeraliile politicianului ultranaționalist rus Vladimir Jirinovski. Slujbă de comemorare a avut loc la Moscova, iar Putin a depus un buchet de flori lângă sicriul lui Jirinovski. Comentatorii politici susțin că Jirinovski era un adversar al lui Putin, dar, de fapt, făcea parte dintr-o opoziție dirijată care permite Kremlinului să păstreze […]
Etichetă: vladimir
Fiicele lui Vladimir Putin sunt vizate de sancțiunile americane
Între timp, Marea Britanie a anunțat noi sancțiuni împotriva a opt oligarhi și bănci rusești, printre care cea mai mare din țară, Sberbank, și Credit Bank of Moscow. SUA au impus sancțiuni împotriva fiicelor președintelui rus Vladimir Putin. Fiica lui Putin, Katerina Tikhonova, lucrează în mediul academic și în afaceri. SUA au impus sancțiuni împotriva […]
Vladimir Putin ar fi fost indus în eroare de consilierii săi
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost indus în eroare de consilieri care au fost prea speriaţi pentru a-i spune cât de prost merge războiul din Ucraina şi cât de dăunătoare au fost sancţiunile occidentale, au declarat oficiali de la Casa Albă şi europeni. „Avem informaţii că Putin s-a simţit indus în eroare de armata rusă, […]
Carla Del Ponte, fost procuror internațional, cere mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin
Emiterea unui mandat de arestare internaţional este necesară pentru ca Putin şi alţi lideri ruşi să răspundă pentru crimele comise în Ucraina de la începutul invaziei, din 24 februarie, spune ea. În cinci săptămâni de război, mii de ucraineni au fost ucişi, câteva milioane de ucraineni au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţele şi cartiere întregi […]
Președintele Turciei i-a reiterat lui Vladimir Putin propunerea de organizare a unui summit Rusia-Ucraina
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a reiterat propunerea de organizare în Turcia a unui summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski. Turcia a salutat, marţi, progresele semnificative înregistrate în negocierile dintre Moscova şi Kiev, iar un oficial rus a transmis că Rusia nu se opune eventualei admiteri a Ucrainei în Uniunea […]
Serviciile occidentale de informaţii încearcă să îl submineze pe Vladimir Putin – CNN
Statele Unite şi aliaţii lor prezintă o imagine a forţelor armate ruse împotmolite, demoralizate şi nefuncţionale, care suferă înfrângeri dezastruoase pe câmpul de luptă. În acelaşi timp, din Vest se conturează un tablou al tensiunile politice tot mai ridicate din interiorul Kremlinului – cu un lider izolat, consiliat prost şi lipsit de informaţii reale despre […]
Joe Biden nu va discuta cu Vladimir Putin până nu se opreşte conflictul din Ucraina
Biden nu intenționează să discute cu Putin atât timp cât nu există o dezescaladare a conflictului din Ucraina. Biden a vorbit ultima dată cu Vladimir Putin pe 12 februarie. Administraţia Biden, alături de aliaţii din cadrul NATO, de partenerii din cadrul Grupului G7 şi de cei din Uniunea Europeană au impus Rusiei sancţiuni masive din […]
Vladimir Putin a semnat un decret care reglementează modul în care țările occidentale vor plăti gazul rusesc
Preșdintele rus Vladimir Putin a semnat, joi, un decret care reglementează modul în care țările occidentale vor plăti gazul rusesc. Noile reguli de vânzare vor intra în vigoare la 1 aprilie. Șeful Ministerului de Finanțe francez, Bruno Le Mer, a anunțat că Germania și Franța nu vor plăti în ruble. Preșdintele rus Vladimir Putin a […]
J.K. Rowling a reacționat după ce Vladimir Putin a făcut referire la ea într-un discurs despre anularea culturii
Autoarea J.K. Rowling a răspuns public după ce președintele rus Vladimir Putin a făcut referire la ea într-un discurs despre cultură. Președintele rus a afirmat că Occidentul încearcă să anuleze cultura rusă. Vladimir Putin a declarat că autoarea a fost anulată „pentru că nu a satisfăcut cerințele drepturilor de gen”. J.K. Rowling a reacționat după […]
Un fost șef MI6 explică cine îl poate influența pe Vladimir Putin să oprească războiul din Ucraina
Fostul șef al MI6, Sir Alex Younger, a declarat recent că doar președintele chinez, Xi Jinping, îl poate influența pe Vladimir Putin să oprească războiul din Ucraina. Sir Alex Younger a declarat la BBC Radio 4, că singurul care îl poate opri pe Putin este Xi Jinping, liderul chinez. „Dintre toți oamenii din lume care […]
Vladimir Putin şi-a prezentat cererile pentru un acord cu Ucraina, într-o convorbire cu Erdogan – BBC
Potrivit lui Ibrahim Kalin, consilier principal şi purtător de cuvânt al preşedintelui Erdogan, Putin i-a telefonat joi după-amiaza omologului său turc şi i-a comunicat care sunt cerinţele exacte ale Rusiei pentru a ajunge la un acord de pace cu Ucraina, aceste cerinţe fiind de două categorii, iar cele din prima categorie ar putea fi îndeplinite […]
Președintele Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin un „criminal de război”
Președintele american Joe Biden l-a numit miercuri pe președintele Vladimir Putin „criminal de război”, în timp ce Rusia își intensifică atacul asupra Ucrainei. „Cred că este un criminal de război”, a declarat Biden, conform CNN. Afirmația reflectă o schimbare față de poziția anterioară a administrației. Oficialii, inclusiv Biden, se abțineau anterior să spună că în […]
Antony Blinken este de acord cu remarcile președintelui Biden conform cărora Vladimir Putin este un „criminal de război”
SUA amenință că vor exista anumite „costuri” pentru China. Antony Blinken spune clar guvernului chinez că va purta responsabilitatea pentru orice acțiuni pe care le întreprinde în sprijinul agresiunii ruse. Experții americani sunt în proces de documentare și evaluare a potențialelor crime de război din Ucraina. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a spus […]
Joe Biden l-a numit pe Vladimir Putin „criminal de război”. Reacțiile de la Kremlin au apărut neîntârziat
Președintele american Joe Biden l-a numit pentru prima dată pe președintele rus Vladimir Putin „criminal de război”. Până acum, administrația SUA a evitat să folosească acest termen, inclusiv atunci când Biden a fost întrebat direct. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a numit „retorică inacceptabilă și de neiertat” cuvintele președintelui american Joe Biden. […]
Vladimir Putin: „Operaţiunea Forţelor Armate Ruse în Ucraina se dezvoltă cu succes, strict conform planurilor”
Putin le-a instruit guvernanților să ofere sprijin direcționat rușilor care se află într-o situație dificilă de viață. Președintele rus a anunțat că toate plățile regiunilor la împrumuturile bugetare vor fi amânate, vom indexa suplimentar subvențiile pentru a egaliza bugetele. Putin a mai spus că încercarea Occidentului de a avea dominație globală „se apropie de sfârșit”. […]










