Tânărul, în vârstă de 22 de ani, a fost observat, joi seară, de un echipaj de poliție. Circula pe DJ592D, în apropiere de Lugoj, iar oamenii legii i-au făcut semnale de oprire pentru a-i verifica documentele.
Șoferul a accelerat însă și a încercat să fugă, cu polițiștii pe urmele lui. La intrare în localitatea timișeană Jabăr, tânărul de 22 de ani a pierdut controlul volanului, iar mașina a ieșit de pe șosea într-o curbă la stânga.
Oamenii legii au pus mâna pe el și l-au dus la sediul Poliției Lugoj pentru verificări. Au aflat acolo că individul are permisul de conducere suspendat și că a fumat canabis înainte de a urca la volan. El a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.
„Pe numele șoferului, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea pe drumurile publice cu permisul de conducere suspendat”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
sursa Leontiuc Marius System Loader
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



