Viena, copiii români au sărbătorit Ziua Europei, eveniment organizat de Ambasada României în Austria.
Ambasada României în Austria a organizat sâmbătă, 7 mai 2022, un eveniment dedicat copiilor români. Proiectul a fost desfășurat în contextul marcării în acest an a 15 ani de la aderarea României la UE și al Anului European al Tineretului.
Evenimentul, care a avut logo-ul “Mă implic de mic”, era planificat să se desfășoare într-o locație emblematică din Viena pentru marcarea aderării României la UE – „Poarta Maramureșeană” din Parcul Laaer Wald. Pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, activitățile au avut loc la sediul Institutului Cultural Român.

Viena, copiii români au sărbătorit Ziua Europei
Ne bucurăm că vremea imprevizibilă nu a constituit un impediment pentru numeroși copii români. Aceștia au participat entuziasmați la jocurile pregătite special pentru ei.
Copiii s-au implicat într-o serie de ateliere tematice în limba română. În cadrul acestora au aflat mai multe despre semnificația UE și a apartenenței țării noastre la UE. Totul într-o formă interactivă și în cadrul unei activități de origami.
Apoi, s-au îmbarcat într-o călătorie simbolică în jurul mâncării, implicându-se într-o serie de activități. De la creșterea plantelor, utilizarea ingredientelor pentru a pregăti o gustare până la ambalare sustenabilă și compostarea alimentelor.

Au fost organizate ateliere interactive
Atelierele interactive au fost organizate de Andrei Rusu, „tânăr ambasador pentru protecția mediului” și președintele Asociației Urban Bike Revolution, împreună cu Dana Mitea de la Slow Food Sibiu.
Atelierul de sport coordonat de fosta campioană mondială de handbal stabilită la Viena, Gabriela Rotiș-Nagy, a fost reprogramat pentru o dată ulterioară.
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, precum și viceprimarul de origine română al sectorului 11 din Viena, Ramona Miletic, au evidențiat importanța reluării unor astfel de inițiative tematice pentru copiii din diaspora.

Acestea sunt menite să contribuie pe de-o parte la stimularea interacțiunii în rândul copiilor din cadrul comunității, îndeosebi în contextul Anului European al Tineretului, și pe de altă parte să promoveze identitatea românească.
Mulțumim tuturor copiilor și părinților pentru participare. Dar și studentilor voluntari, partenerilor și susținătorilor pentru implicarea în cadrul acestui proiect inițiat de Ambasada României în Austria.
Evenimentul s-a bucurat de susținerea conducerii administrative a sectoarelor 10 și 11 din Viena.
sursa: Ambasada României la Viena
The post Viena, copiii români au sărbătorit Ziua Europei, eveniment organizat de Ambasada României în Austria appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
