Economice

Vila Rucăreanu din Bușteni, unde se caza pictorul Nicolae Tonitza, scoasă la vânzare pentru 185.000 de euro

Vila a fost construită în 1920 după planurile unor arhitecți italieni și impresionează cu o serie elemente arhitecturale spectaculoase precum veranda semicirculară, înveșmântată în fier forjat și cu elemente de mozaic din interiorul acestei verande, dar și dantelăria sculptată în lemn de stejar care marchează întreaga fațadă frontală, un element specific arhitecturii prahovene de început de secol, potrivit descrierii Sotheby’s International România

La prima vedere, clădirea pare un castel datorită staturii și a celor două turnulețe care străpung acoperișul, impresie îndulcită ulterior de prezența la parter a bovindoului cu elemente decorative din fier forjat și lemn, în vreme ce frontoanele triunghiulare nu fac decât să încadreze și mai bine proprietatea în peisajul montan.

Vila oferă acces facil atât spre Pârtia Kalinderu cât și spre Cabana Gura Diham, dar și o vedere de milioane asupra Crucii de pe Caraiman.

Cine a construit vila

Gheorghe Rucăreanu, un important comerciant din Bușten, este cel care a construit complexul de clădiri, și primul proprietar al vilei. El avea chiar și o diplomă semnată de Regele Carol I al României, iar vecinii erau de asemenea familii de vază ale acelor vremuri și prieteni buni de-ai proprietarilor: familia Paleologu și familia Lotru (fiul guvernatorului BNR).

Parterul era locuit de familia Rucăreanu, iar etajul era închiriat pentru oaspeții din București care reveneau în fiecare an, devenind ulterior prieteni de familie. Printre oaspeții permanenți îl regăsim și pe celebrul pictor Nicolae Tonitza care avea rezervata camera nr. 4 de la etaj și care obișnuia să își achite chiria cu tablouri. Supranumită și Poarta Bucegilor, stațiunea Bușteni are o poziție spectaculoasă, fiind așezată chiar la poalele munților Bucegi.

Vila are o suprafață construită totală de 392 mp , dar proprietatea care se vinde este vila mai puțin o cameră de la etaj care are un alt proprietar. Așadar proprietatea care se vinde are o suprafață construită totală de 362 mp, subsol+parter+etaj, la care se adaugă podul care poate fi mansardat și transformat în spațiu util. De asemenea, în curtea de 331 mp mai găsim o clădire anexă cu o suprafață construită de 51 mp. Terenul în proprietate, care se vinde are 307 mp cotă indiviză din cei 331 mp ai curții. Clădirea este într-o stare bună din punct de vedere structural și își poate recăpăta imaginea de odinioară printr-o restaurare atentă, păstrându-se caracterul dat de elementele decorative. Prin amplasare, suprafață și caracteristici, vila poate căpăta o funcțiune turistică, dar poate fi transformată și într-o casă de vacanță.

Foto: Florin Pepene

default
default

The post Vila Rucăreanu din Bușteni, unde se caza pictorul Nicolae Tonitza, scoasă la vânzare pentru 185.000 de euro appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *