Economice

Academia Micilor Developeri estimează că în 2022 îți va dubla cifra de afaceri și va ajunge la primul milion de euro

„Odată cu pandemia, nu numai că a apărut nevoia, dar și obligația de a preda online. Obligația din partea noastră de a susține cursurile online, obligația părinților de a nu întrerupe pe termen nedeterminat accesul la educație, obligația profesorilor de a învăța rapid instrumente de predare online. Pe copii nu îi pot introduce în lista celor obligați, pentru că ei, spre deosebire de noi, adulții, nu numai că erau de mult pregătiți să învețe online, ci fac asta de mult timp deja. Nu învață întotdeauna de la profesioniști, dar aceasta este responsabilitatea noastră, ca adulți: să creăm și să promovăm conținut de calitate și atractiv, în mediile și formatele preferate de copii”, arată Oana Manga, Managing Partner, Academia Micilor Developeri.

Cel mai important factor în transformarea Academiei Micilor Developeri într-o afacere exclusiv online a fost susținerea părinților, care au întrevăzut oportunitatea pentru copiii lor de a transforma timpul petrecut în fața calculatorului într-o experiență de învățare. Un alt element este faptul că Oana Manga și Costin Pietraru, cei doi cofondatori ai școlii, au experiență de peste 15, respectiv 20 de ani în industria IT și a produselor și serviciilor digitale, atât din perspectiva de dezvoltare și programare, cât și din cea de marketing și vânzări. De asemenea, profesorii sunt studenți sau absolvenți ai facultăților de profil IT, prin urmare utilizarea uneltelor digitale pentru predare și comunicare a fost mai mult decât facilă pentru ei.

Potrivit companiei, o sursă permanentă de inspirație a fost atenția față de ce se întâmplă la nivel internațional, unde tendințele sunt clare:
– liberalizarea educației – orice specialist poate fi în același timp și profesor;
– Homeschoolingul, care devine din ce în ce mai popular;
– învățarea este continuă, nu se mai produce doar la școală;
– tehnologia se dezvoltă rapid, împreună cu unelte noi de comunicare;
– pandemia a împins învățarea în online și cei care au avut norocul să fie îndrumați și educați de profesioniști au văzut beneficiile.

Tendințele din plan mondial arată că, în câțiva ani, învățământul online va deveni metoda principala de învățare. Învățarea față în față va fi cel mai probabil preferată pentru copiii mai mici sau pentru cei mici și mari deopotrivă, care au nevoie de energia creatoare și de inspirația pe care ți-o poate oferi un grup aflat în prezența ta.

„Orice se poate învăța și preda online, chiar și în prezent. Singurele bariere sunt cele legate de infrastructură și nivelul de trăi, care, dacă vor fi surmontate, vor schimba modul de predare în clase. Predarea în clase fizice va trebui să se adapteze noilor cerințe: nu să vizeze transmiterea de informații, care se găsesc de acum online, ci transmiterea de energie, inspirație, lucruri profund umane pe care ecranele le filtrează uneori. Convingerea mea vine din perspectiva profesionistului care, nu cu decenii în urmă, ci doar acum câțiva ani, suna companiile care publicau anunțurile de angajare în ziarul «România Liberă», pentru a le convinge să posteze anunțuri de angajare și pe site-uri de recrutare online. Lumea nu merge niciodată înapoi, iar noi, la Academia Micilor Developeri, suntem hotărâți să urmăm drumul pe care ni-l arată copiii”, spune fondatoarea școlii.

Patru factori care au dat încredere echipei școlii în modelul de afaceri exclusiv online

  1. Numărul mare de copii înscriși la cursurile online;
  2. Ușurința cu care pot fi predate cursuri de programare, chiar de acasă, oriunde ai avea domiciliul, în țară sau în străinătate. Unii profesori predau din Italia și Spania, unde sunt plecați temporar cu burse Erasmus sau în vizită la familiile/prietenii lor;
  3. Deschiderea oportunității de a avea mai multe surse de venit (o parte din profesori sunt programatori full-time și în weekenduri predau sau alții sunt studenți și predau după-amiaza, fără a pierde în trafic ore prețioase din zi);
  4. Bonusuri de performanță și creștere.

„Echipele urmează în general viziunile unei companii dacă acestea se traduc în rezultate palpabile (număr mare de cursanți, încasări mai mari în mai puțin timp, cu condiția ca și colaboratorii să beneficieze de aceste creșteri, fiind recompensați în funcție de aportul și încărcarea pe care o au)”, consideră fondatoarea Academiei Micilor Developeri. Crucial pentru cursurile online a fost ca părinții și copiii să nu simtă că pierd valoare venind la cursurile online, comparativ cu cele offline, ci că de fapt câștigă: timp, calitate, acces, eficiență, transparență. Tot ce a fost perceput ca și riscant de către sistemul public de învățământ, pentru Academia Micilor Developeri a fost de fapt o oportunitate.

Repere care au condus la succesul afacerii

Pașii principali făcuți de Academia Micilor Developeri pentru trecerea cu succes a activității în online au constat în:
– traininguri extinse pentru echipa de profesori pentru a comunica și preda cât mai eficient online;
– creșterea echipei de Customer support, pentru a mari gradul de satisfacție a clienților;
– achiziția și dezvoltarea tool-urilor de comunicare și administrare eficientă (conturi plătite de Zoom, Slack, instrumente interne de gestionare a activității);
– învățarea abilităților de a comunica mai eficient în social media, creșterea considerabilă a eforturilor de comunicare;
– mai mult timp investit în crearea de conținut pentru canalele de social media;
– bugete mai mari de publicitate la nivel național;
– profitul reinvestit în extinderea măsurilor de mai sus.

Academia Micilor Developeri a fost înființată în anul 2013. Până acum, peste 10.000 de copii au urmat cursurile sau workshop-urile gratuite, atât în Bucureșți, cât și în țară.

The post Academia Micilor Developeri estimează că în 2022 îți va dubla cifra de afaceri și va ajunge la primul milion de euro appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *