Activiștii Greenpeace care protestează față de importurile de petrol rusesc în UE au fost văzuți înotând în fața unui petrolier al Rusiei în Marea Baltică.
Activiștii de mediu sunt nemulțumiți că în timp ce Occidentul a acționat rapid pentru a lovi economia Rusiei după invazia din Ucraina, inclusiv prin aplicarea de sancțiuni asupra băncii centrale a țării, petrolul și gazele naturale nu au fost incluse.
Activiștii de mediu sunt nemulțumiți
„În săptămâna a patra a războiului lui Putin, încă mai sosesc în Europa nave din Rusia, care transportă petrol care finanțează războiul lui Putin în Ucraina”, au anunțat reprezentanții Greenpeace, potrivit Sky News.
Grupul îi îndeamnă pe legislatorii europeni să impună o interdicție asupra petrolului și gazelor naturale în timpul viitoarelor summituri.
Articolul Activiștii Greenpeace au înotat în fața unui petrolier rusesc încercând să-l oprească apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
