Cel mai mare club automobilistic din Europa, ADAC (Allgemeiner Deutscher Automobil-Club), cu circa 21 de milioane de membri, atrage atenția producătoirlor germani că ignoră segemntul de piață al mașinilor electrice accesibile și asta le-ar putea aduce prejudicii.
Conform oficialilor ADAC, pe piața europeană și, în special, pe cea germană, nu există suficiente mașini electrice cu prețuri accesibile, iar lipsa mărcilor germane este nu doar vizibilă, ci și dezamăgitoare pentru clienți.
În acest context, președintele ADAC Technology, Karsten Schulz, le atrage atenția producătorilor germani într-o declarație oferită publicației Welt am Sonntag că „este evident faptul că au eliminat din portofoliu modelele de bază cu dimensiuni și motoare mici și echipamente reduse axându-se în schimb pe variante mai scumpe și mai bine echipate”.
În opinia acestuia, în prezent, căutarea unei mașini electrice germane ieftine este aproape în zadar. „Producătorii germani de automobile s-au retras aproape complet din segment și în prezent îl lasă pe seama altor producători europeni și, din ce în ce mai evident, celor chinezi”.
ADAC consideră că mașinile electrice nu trebuie să fie „un privilegiu pentru câțiva”. Cum politicienii pun tot mai des în discuție renunțarea la subvențiile pentru mașini electrice, trecerea la vehicule fără emisii a devenit „mai degrabă dificilă decât ușoară”, a continuat Schulz. Mobilitatea electrică trebuie să fie „accesibilă pentru toți șoferii” și nu e idicat să „devină un privilegiu pentru câțiva”, consideră șeful ADAC Technology.
Datele JATO Dynamics arată că în Top 10 al vânzărilor de mașini electrice din Europa în prima jumătate a anului 2022, un singur model are pe capotă însemnele unei mărci germane. Și nu este deloc unul ieftin. Astfel, clasamentul este condus de Tesla Model Y, urmat de Tesla Model 3 și Fiat 500e. Singurul model german din Top 10, Volkswagen ID.4 ocupă locul patru, în timp ce pe poziția a cincea se găsește Peugeot e-208, apoi Kia Niro și Skoda Enyaq e-iV. Locul opt este deținut de Renault Zoe, urmat de Hyundai Kona și Dacia Spring.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.