Economice

Angajații Mercedes-Benz din Germania vor primi un bonus-record de până la 7.300 de euro

În ciuda problemelor cauzate de pandemie, de criza semiconductorilor și de creșterea costurilor pentru materii prime, Mercedes-Benz se așteaptă la un rezultat financiar foarte bun pentru 2022.

Deși datele financiare preliminare pentru anul trecut vor fi prezentate abia la jumătatea lui februarie, compania consideră că va avea un profit suficient pentru a își permite plata unor bonusuri-record.

„Conducerea și comitetul de întreprindere au decis de comun acord să plătească angajaților eligibili un bonus special de succes de până la 7.300 de euro, care este chiar mai mare decât cel anterior de 6.465 de euro”, a afirmat compania într-un comunicat citat de publicația Automobilwoche.

Conform publicației, de acest bonus vor beneficia, diferențiat, toți cei 93.000 de angajați Mercedes-Benz din Germania.

În informarea trimisă angajaților, Sabine Kohleisen, directorul de resurse umane al Mercedes-Benz, a menționat că prin această împărțire a profitului, cea mai importantă din istoria companiei „am dori să le mulțumim colegilor noștri pentru angajamentul remarcabil și angajamentul lor personal. Mercedes-Benz se află sub o stea norocoasă. S-au cerut multe forței noastre de muncă, iar condițiile au fost dificile. Cu împărțirea profitului la un nivel record, am dori să exprimăm mulțumirile noastre speciale pentru flexibilitatea lor enormă și angajamentul neobosit și să le permitem angajaților să participe în mod corespunzător la succesul companiei”.

De asemenea, conform oficialilor Mercedes-Benz, administrația și sindicatele au convenit să realinieze calculul împărțirii profitului din exercițiul financiar 2023. Acesta va fi similar cu sistemul existent acum pentru management.

„În viitor, participarea la succesul companiei va fi orientată și mai îndeaproape către atingerea țintei propuse și implementarea consecventă a strategiei corporative durabile pentru toate grupurile de angajați” se menționează în documentul citat de Automobilwoche.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 22 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *