Flux-stiri

Armata din Myanmar a arestat 18 cadre medicale pentru că au tratat „terorişti” într-o biserică

Armata din Myanmar a arestat 18 cadre medicale care ar fi tratat pacienți membri ai unor „organizații teroriste”, a anunțat miercuri un cotidian de stat, făcând referire la grupări scoase în afara legii de junta instalată la putere în februarie, potrivit Reuters.

Trupele au operat arestările în timpul unui raid efectuat luni la o biserică din Loikaw, în estul statului Kayah, unde au descoperit 48 de pacienți care primeau tratament. Dintre aceștia, șapte sufereau de COVID-19.

„S-a aflat că li se acordau tratamente medicale neoficial persoanelor rănite și pacienților din organizațiile teroriste”, a declarat Global New Light of Myanmar, purtătorul de cuvânt al juntei.

Nu au fost menționate numele organizațiilor. Cei 18 medici arestați vor fi tratați în conformitate cu legea.

Sistemul de sănătate din Myanmar este aproape în colaps de la răsturnarea de către militari a guvernului ales, la 1 februarie.

Numeroase cadre medicale s-au alăturat unei mișcări de nesupunere civică și au refuzat să lucreze în spitalele administrate de armată în semn de protest față de juntă.

Mai multe unități şi cadre medicale au fost ținta unor acţiuni ale forţelor de Securitate.

Armata a făcut apel la medici să se întoarcă la muncă.

Unii dintre cei patru medici, patru asistente medicale și 10 asistenți medicali arestați la biserică au mai fost în trecut acuzați de incitare din cauza refuzului lor de a lucra.

Aproape 1.300 de civili au fost uciși și peste 10.000 arestați de la lovitura de stat, potrivit Asociației de asistență pentru deținuții politici (AAPP) din Myanmar.

Armata a respins datele AAPP, care au fost preluate de Organizația Națiunilor Unite, şi le acuză de părtinire. Un purtător de cuvânt al juntei a declarat săptămâna trecută că 200 de soldați au fost uciși în timpul conflictelor.  

The post Armata din Myanmar a arestat 18 cadre medicale pentru că au tratat „terorişti” într-o biserică appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *