„La termenul de 20.10.2021 vor depune oferte doar cele 6 firme precalificate de CNAIR în etapa 1 a acestei proceduri de licitație restrânsă”, precizează CNAIR în comunicatul emis marți, 28 septembrie.
CNAIR reiterează că această prelungire s-a acordat ca urmare a solicitărilor primite cu privire la decalarea termenului pentru depunerea ofertelor, astfel încât aceasta să fie proporţională cu volumul de informaţii suplimentare aduse deja la cunoștință operatorilor economici prin clarificările publicate.
„Prin această prelungire, CNAIR are în vedere asigurarea unei maturități a ofertelor ce vor fi depuse raportat la complexitatea obiectivului de investiție”, se mai arată în comunicatul CNAIR.
Aceasta nu este prima prelungire a termenului de depunere a ofertelor. CNAIR a mai anunțat și pe 20 septembrie prelungirea termenului până la data de 30 septembrie.
Amintim că până la termenul limită din 16 februarie 2021, au fost depuse 11 candidaturi pentru tronsonul de peste 31 de kilometri cuprins între Boița și Cornetu, ultimul din cele cinci din Autostrada Sibiu – Pitești care a fost scos la licitație.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 8 decembrie 2020 licitația pentru proiectarea și execuția secțiunii 2 Boița – Cornetu din Autostrada Sibiu – Pitești.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Proiectare și Execuție Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 2: Boița – Cornetu”, în lungime de 31,33 km.
Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 4,63 miliarde de lei și 5,27 miliarde de lei, fără TVA. Durata contractului este de 148 luni și cuprinde: 24 luni perioada de proiectare, 64 luni perioada de execuție și 60 luni perioada de garanție a lucrărilor.
The post Autostrada Sibiu – Pitești, încă o amânare: Noul termen de depunere a ofertelor pentru secțiunea 2 este 20 octombrie appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
