
- Simona Halep și Toni Iuruc s-au cununat civil în cadrul unei ceremonii care a avut loc în această săptămână la Constanța.
- Imediat după frumosul și grandiosul eveniment, Simona a făcut câteva declarații despre viitorul carierei ei.
La două zile după nuntă, Simona Halep a spus că se gândește să mai joace 2-3 ani, trei spune ea „Cu puțin noroc“. Dorința ei cea mai mare este să ajungă înapoi în top 10, însă având în vedere accidentările nu știe dacă va mai avea această oportunitate.
Anul viitor, în schimb, a declarat că se va dedica în totalitate tenisului.
Numărul 11 mondial a spus că este foarte emoționată pentru turneul Transylvania Open. Turneul se desfășoară în perioada 25- 31 octombrie, la Cluj.
Ea spune că îi prinde tare bine să joace în fața românilor pentru că accidentările din acest an și-au pus amprenta asupra psihicului ei, iar US Open a fost cel care a ajutat-o să revină la încrederea și plăcerea de a fi pe teren. Așa că la finalul lunii octombrie, o putem susține din arene în Cluj.
The post Cât mai vrea Simona Halep să joace? Răspunsul sportivei privind viitorul carierei ei appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



