Economice

CE aprobă reintroducerea de către România a schemei menite să sprijine companiile, în contextul războiului

Schema constituie o reintroducere a măsurilor pe care le-a aprobat iniţial Comisia Europeană în septembrie 2022 şi care au expirat la 31 decembrie 2022. Conform schemei, sprijinul public se acordă sub forma garanţiilor la noi împrumuturi şi granturi directe.

România a notificat o serie de amendamente la schema originală, mai ales: o creştere generală a bugetului cu până la 695 milioane de euro (3,4 miliarde de lei), reintroducerea schemei până la 31 decembrie 2023 şi o majorare a plafonului maxim de ajutor pentru granturile directe, în linie cu Cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat, aşa cum a fost modificat în 28 octombrie 2022.

Obiectivul reintroducerii măsurilor este asigurarea unui nivel suficient de lichidităţi disponibil companiilor afectate de perturbările din economie provocate de actuala criză geopolitică.

Comisia Europeană consideră că schema României, aşa cum a fost reintrodusă, continuă să fie în linie cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat. În special în ceea ce priveşte garanţiile la împrumuturi, ajutorul va acoperi garanţiile la împrumuturi cu o scadenţă şi o mărime limitată, iar primele pentru garanţii respectă nivelul minim stabilit în Cadrul temporar de criză pentru ajutoarele de stat.

În privinţa granturilor directe, ajutorul nu va depăşi 250.000 euro per beneficiar activ în producţia primară de produse agricole, 300.000 per beneficiar activ în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură, şi două milioane de euro per beneficiar activ în toate celelalte sectoare.

Sprijinul conform schemei va fi acordat nu mai târziu de 31 decembrie 2023.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *