Flux-stiri

Ce reacții a primit sezonul 6 „The Crown”? Primele episoade împart lumea în două tabere

  • Primele 4 episoade al sezonului 6 îți arată întâmplările din 1997.
  • Sezonul 6 se deschide cu câteva săptămâni înainte de tragicul accident.
  • Episodul 4 te aruncă direct în șirul întâmplărilor de după accident.

Prima parte a sezonului 6 „The Crown” a împărțit lumea în două tabere.  Al șaselea și ultimul sezon al serialului, ale cărui primele patru episoade au ajuns joi, se deschide în 1997, cu opt săptămâni înainte de moartea Dianei, Prințesa de Wales (Elizabeth Debicki).

De la primul episod până la episodul 3, vedem o apropiere a Dianei și Dodi. Punct culminant în acest episod, Diana este cerută în căsătorie de către Fayed, tocmai la Paris. Prințesa refuză. Episodul 4 ne aruncă imediat după accident. Familiile celor doi sunt anunțate. Dodi moare pe loc, iar prințesa Diana este dusă la spital. Tabloidele au sărit: „a fost ucisă”, „fotografii de pe motocicletă au fost de vină”.

Producătorii s-au scos încă de anul trecut, cu sezonul 5, când au spus că este o poveste fictivă, care are la bază întâmplările.

În episodul patru, Morgan intră în perioada filmului său din 2006, The Queen, cu Helen Mirren, despre consecințele morții Dianei, și ne luptăm cu două straturi ale trecutului, istoria și versiunea filmului respectiv. De data aceasta, Charles, și nu Tony Blair, este cel care o îndeamnă pe regină să părăsească Balmoral și să meargă la Londra pentru a purta doliu public, spunându-i că trebuie să fie „mama națiunii”.

Citește și

The post Ce reacții a primit sezonul 6 „The Crown”? Primele episoade împart lumea în două tabere appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews

Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Orian Alexandru


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 2 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*

code