Flux-stiri

Combinaţia de anticorpi monoclonali de la AstraZeneca neutralizează subvariantele Omicron

  • Combinaţia de anticorpi monoclonali cu acţiune prelungită Evusheld de la AstraZeneca neutralizează subvariantele Omicron, arată un studiu de laborator.
  • Sunt primele date care analizează impactul terapiei asupra subvariantelor Omicron.
  • AstraZeneca a declarat luni că Evusheld, combinaţie de anticorpi pentru prevenirea şi tratarea COVID-19, a păstrat activitatea neutralizantă împotriva variantelor Omicron, inclusiv a subvariantei BA.2, foarte contagioasă.

Combinaţia de anticorpi monoclonali cu acţiune prelungită Evusheld de la AstraZeneca neutralizează subvariantele Omicron, arată un studiu de laborator. Sunt primele date care analizează impactul terapiei asupra subvariantelor Omicron.

AstraZeneca a declarat luni că Evusheld, combinaţie de anticorpi pentru prevenirea şi tratarea COVID-19, a păstrat activitatea neutralizantă împotriva variantelor Omicron, inclusiv a subvariantei BA.2, foarte contagioasă, scrie Reuters.

Sunt primele date care analizează impactul Evusheld asupra subvariantelor Omicron.

Producătorul de medicamente anglo-suedez a declarat în decembrie că un alt studiu de laborator a constatat că Evusheld a păstrat activitatea neutralizantă împotriva Omicron.

Datele celui mai recent studiu realizat de Universitatea Washington din Statele Unite au arătat că terapia a redus cantitatea de virus detectată în probe – încărcătura virală – a tuturor subvariantelor Omicron testate în plămânii şoarecilor, a precizat AstraZeneca.

Evusheld a fost testat împotriva subvariantelor BA.1, BA.1.1 şi BA.2 ale Omicron. S-a demonstrat, de asemenea, în cadrul studiului, că limitează inflamaţia din plămâni – un simptom critic în cazul infecţiilor severe cu COVID-19.

„Rezultatele întăresc ideea că Evusheld poate fi o opţiune importantă pentru a ajuta la protejarea pacienţilor vulnerabili, cum ar fi cei imunocompromişi, care s-ar putea confrunta cu rezultate slabe dacă s-ar infecta”, a declarat John Perez, şeful departamentului de terapii imune din cadrul AstraZeneca.

OMS anunță că noua creștere globală a cazurilor ar putea anunța o problemă mult mai mare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii afirma, săptămâna trecută, că noua creştere globală a cazurilor COVID ar putea anunţa o problemă mult mai mare, deoarece variantele Omicron se răspândesc pe fondul relaxării restricţiilor şi a testelor puţine.

Evusheld a redus riscul de apariţie a COVID-19 simptomatic cu 77% în cadrul studiilor, declara săptămâna trecută autoritatea britanică de reglementare a medicamentelor.

De asemenea, s-a demonstrat că Evusheld salvează vieţi şi previne progresia bolii atunci când este administrat în termen de o săptămână de la primele simptome.

În timp ce vaccinurile se bazează pe un sistem imunitar intact pentru a dezvolta anticorpi ţintiţi şi celule care luptă împotriva infecţiilor, Evusheld conţine anticorpi produşi în laborator, concepuţi să rămână în organism timp de luni de zile pentru a combate virusul în cazul unei infecţii.

Terapia se află în curs de examinare la nivel european. Ea a fost deja autorizată în Statele Unite.

The post Combinaţia de anticorpi monoclonali de la AstraZeneca neutralizează subvariantele Omicron appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *