
- Două persoane au fost împușcate mortal la o nuntă din Afganistan.
- Motivul atacatorilor înarmați ar fi fost să oprească muzica.
- Aceștia au suținut că sunt reprezentanți ai talibanilor, însă noua putere a negat.
Trei bărbați înarmați, care s-au identificat drept talibani, au atacat o nuntă în estul Afganistanului pentru a opri muzica, omorând cel puțin două persoane și rănind alte 10, transmite BBC citând un bilanț al autorităților.
Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat că doi dintre cei trei bărbați înarmați au fost arestați, dar a negat că au acționat în numele mișcării islamiste.
Muzica a fost interzisă în perioada în care talibanii au condus țara între 1996 și 2001, iar de la preluarea puterii, în această vară, noile autorități nu au emis încă un decret asemănător.
Un martor ocular a declarat pentru BBC că patru cupluri se căsătoreau vineri într-o nuntă comună în districtul Surkh Rod din provincia Nangarhar.
Aceștia au cerut permisiunea unui lider taliban local de a difuza muzică înregistrată într-o zonă folosită doar de femei.
Dar, noaptea târziu, bărbați înarmați au forțat intrarea și au încercat să spargă difuzoarele. Când oaspeții au protestat, bărbații înarmați au deschis focul.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat că acest caz este investigat.
Gruparea Stat Islamic, care se opune talibanilor, este de asemenea activă în Nangarhar și a fost acuzată de incidente similare în trecut.
Afganistanul a căzut în mâinile talibanilor în august, după ce SUA și-au retras ultimele trupe rămase.
În timpul guvernării sale anterioare, grupul a impus o interpretare extrem de strictă a legii islamice. Însă, în ultima vreme, a încercat să proiecteze o imagine mai moderată în încercarea de a obține recunoașterea internațională.
De când talibanii au revenit la putere, grupul a fost acuzat de uciderea unui cântăreț de muzică populară și de distrugerea unor instrumente. Mulți cântăreți și muzicieni au fugit deja din Afganistan.
The post Două persoane au murit la o nuntă, după ce atacatori înarmați au intrat să oprească muzica appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



