Economice

Drulă îl acuză pe Grindeanu că distruge calea ferată, după ce 35 din 74 de licitaţii de reparaţii au fost anulate în ultimele săptămâni

„Cum distruge Grindeanu calea ferată: 35 din 74 de licitaţii de reparaţii, anulate în ultimele săptămâni. În PNRR Transporturi, Sorin Grindeanu are 1 miliard de euro pentru lucrări rapide de creştere a vitezei pe sute de kilometri de cale ferată. Cu aceşti bani, Grindeanu ar trebui să facă: înlocuiri de şină, traversă, schimbătoare de cale (macaze), electrificare, treceri la nivel sau centralizare electronică. Modelul este cunoscut de anul trecut. Cu bani de la bugetul de stat am reparat o linie între Buzău şi Făurei. A costat 60 de milioane de lei pentru 40 km, a durat 5 luni şi a crescut viteza de la 30 km/h la 120 km/h”, a scris Drulă sâmbătă, pe Facebook.

El a menţionat că astfel de lucrări rapide, eficiente şi cu beneficiu enorm pentru călători ar putea fi executate, cu un miliard de euro din PNRR, „pe sute şi sute de kilometri de cale ferată”.

„Incompetenţa PSD ne arată că până şi replicarea unui model de succes este prea mult. Din 74 de licitaţii lansate, 35 au fost anulate fiindcă nu a ofertat nimeni. Pe celelalte a venit câte un singur ofertant. Şi mai sunt câteva zeci de astfel de puncte nevralgice aflate în licitaţie pentru care ar trebui să se depună oferte în luna august”, susţine Drulă.

Potrivit liderului USR, defalcat pe regionale CFR, situaţia este următoarea: Regionala Craiova: 20 licitaţii anulate, 6 cu oferte depuse; Regionala Bucureşti: 11 licitaţii anulate, 4 cu oferte depuse; Regionala Braşov: 4 licitaţii anulate, 17 cu oferte depuse; Regionala Galaţi: 6 licitaţii (fără oferte depuse); Regionala Timişoara: 0 licitaţii anulate, 5 cu oferte depuse; Regionala Iaşi: 1 licitaţie (fără oferte depuse); Regionala Cluj: 0 licitaţii anulate, 7 depuse, 24 fără oferte depuse.

El a adăugat că în total au fost 35 licitaţii anulate, 39 licitaţii cu oferte depuse, 31 fără oferte depuse (în derulare).

„În total, domeniul feroviar are alocate în PNRR 4 miliarde de euro. România va pierde aceşti bani, dacă anul acesta nu sunt contractate cel puţin 2 miliarde”, mai susţine Drulă.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *