Într-un comunicat, FPTR afirmă că reprezintă 3.286 de angajatori cu 59.225–59.255 de salariaţi (aprox. 34% din forţa de muncă a sectorului), companii „licenţiate, clasificate, fiscalizate şi controlate permanent” de instituţiile statului. Federaţia susţine că „turismul nu este problema semnificativă a evaziunii fiscale din România” şi că, din discuţiile purtate cu Ministerul Finanţelor Publice, ar fi rezultat concluzia că evaziunea în rândul operatorilor clasificaţi şi licenţiaţi este „semnificativ sub media naţională”.
FPTR indică drept zone de risc „unităţi de alimentaţie publică neclasificate” şi „structuri de cazare neclasificate”, subliniind că acestea nu ar fi parte din sectorul pe care îl reprezintă.
Ce a spus ministrul
Ministrul Darău a declarat pentru Adevărul că va lupta pentru menţinerea cotei de TVA din turism: „Aş spune să rămână aşa garantat până în 2028”. În acelaşi context, a adăugat că solicită industriei să contribuie la diminuarea evaziunii fiscale, argumentând că păstrarea nivelului de taxare depinde de colectarea veniturilor la buget: „E foarte important, să fim corecţi unii cu alţii”.
Totodată, ministrul a afirmat că voucherele de vacanţă au fost „un fel de perfuzie pe termen scurt” şi că trebuie calculat impactul eliminării lor, în timp ce „pe termen mediu-lung trebuie soluţii sustenabile”.
FPTR: „o eroare gravă de politică publică”
Federaţia îl acuză pe ministru că ar confunda „turismul reglementat cu economia subterană”, ceea ce ar reprezenta „o eroare gravă de politică publică”. FPTR mai susţine că menţinerea cotei reduse de TVA ar fi fost rezultatul dialogului cu Ministerul de Finanţe şi că aceasta ar fi contribuit la creşterea conformării fiscale şi la declararea unor venituri mai mari.
„A sugera că acest sector este «tolerat» sau «rugat» să nu facă evaziune este nu doar fals, ci şi o insultă”, afirmă reprezentanţii federaţiei, care avertizează că astfel de generalizări pot stigmatiza un domeniu „vital pentru economia României”.
Nemulţumiri legate de sezonul estival 2026 şi Consiliul Consultativ al Turismului
În comunicat, FPTR invocă şi o „colaborare defectuoasă” în trecut cu fostul ministru Radu-Dinel Miruţă şi susţine că, deşi ar fi existat acordul actualului ministru, angajaţi din Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului ar tergiversa semnarea unui protocol pentru deschiderea „în condiţii optime” a sezonului estival 2026. Federaţia reclamă şi elaborarea unei „a treia variante” a proiectului, care ar fi exclus presa naţională de la prima vizită pe litoral (17–18 februarie) şi ar fi „secretizat” conţinutul documentului.
De asemenea, FPTR îi cere ministrului să analizeze posibilitatea participării la şedinţa Consiliul Consultativ al Turismului (CCT) din 4 februarie, unde ar urma să fie discutate şapte teme, „dintr-un număr mult mai mare de probleme” rămase nerezolvate.
potrivit Mediafax
Acest material este publicat de mediafax.ro distribuit prin rss. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Gabriel Negreanu
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

