Flux-stiri

Încă o bancă renunţă la casierii. Proiectul vizează: „agenţii fără casierii”, serviciul “operaţiuni cu numerar” nu va mai fi disponibil

Indicele ROBOR continuă să scadă și ajunge la cea mai mică valoare înregistrată din octombrie 2017Indicele ROBOR continuă să scadă și ajunge la cea mai mică valoare înregistrată din octombrie 2017

  • La Raiffeisen Bank nu va mai fi disponibil serviciul „operațiuni cu numerar”.
  • Decizia vine în continuarea proiectului „agenții fără casierii”.
  • Doar clienții care dețin un card emis de Raiffeisen Bank România vor putea efectua operațiuni de retrgere de numerar din conturile curente.

„Serviciul operaţiuni cu numerar” nu va mai fi disponibil la Raiffeisen Bank, banca susţnând că această decizie vine în continuarea proiectului „agenţii fără casierii”.

Însă, în mod excepţional, clienţii care au în derulare credite în valutele euro (EUR), franci elveţieni (CHF) sau dolari (USD) vor putea alimenta conturile curente în vederea rambursării ratelor aferente creditelor contractate prin depunerea de numerar, la ghişeele anumitor agenţii ale băncii.

„Urmărim în primul raând creşterea gradului dumneavoastră de satisfacţie, prin înlocuirea timpului petrecut la coadă la ghişeu pentru operaţiuni cu numerar, cu mai mult timp acordat pentru consultanţă. În continuarea proiectului nostru <agenţii fără casierii>, serviciul  <operaţiuni cu numerar> nu va mai fi disponibil”, se arată într-o informare trimisă de bancă clienţilor.

Orice operaţiune de retragere de numerar din conturile curente, inclusiv pentru utilizarea în numerar a creditelor contractate de la Raiffeisen Bank, va putea fi efectuata de la orice bancomat, doar de către clienţii care deţin un card, emis de Raiffeisen Bank România.

De asemenea, operaţiunile de depunere de numerar în conturile curente, inclusiv pentru alimentarea cu numerar a contului curent în vederea rambursării ratelor la creditele în lei şi euro contractate de la bancă, va fi posibilă numai la terminalele multifuncţionale (MFM) ale Raiffeisen de către clienţii care deţin un card emis de Raiffeisen Bank România.

„Dacă pentru utilizarea creditului sau pentru alimentarea contului de rambursare efectuaţi transfer din conturile curente bancare pe care le aveţi deschise, nu se va schimba nimic, veţi putea efectua aceste transferuri din sau către alte conturi curente ca şi până acum”.

Banca dezvoltă canale digitale alternative

Raiffeisen Bank mai susţine că a investit şi va continua să investească şi să dezvolte canalele digitale alternative existente, dar şi să caute alte noi variante pentru a face tranzacţionarea cât mai facilaă: Raiffeisen Online/Smart Mobile, ATM-uri de generaţie nouă, flota de MFM-uri extinsă atât ca număr, cât şi ca funcţionalităţi, carduri instant etc.

„În mod excepţional, clienţii care au în derulare credite în valutele euro (EUR), franci elveţieni (CHF) sau dolari (USD) vor putea alimenta conturile curente în vederea rambursării ratelor aferente creditelor contractate prin depunerea de numerar, la ghişeele anumitor agenţii ale băncii, lista acestor agenţii putând fi regăsită pe site-ul bancii: www.raiffeisen.ro”, a mai transmis Raiffeisen Bank către clienţi.

The post Încă o bancă renunţă la casierii. Proiectul vizează: „agenţii fără casierii”, serviciul “operaţiuni cu numerar” nu va mai fi disponibil appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 2 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *