stiinta

Lumea se îndreaptă spre o încălzire alarmantă de peste 2,4 grade Celsius – raport

Lumea se îndreaptă spre niveluri dezastruoase de încălzire globală care depășesc cu mult limitele prevăzute în Acordul de la Paris privind clima, în ciuda unei avalanșe de promisiuni de reducere a emisiilor de dioxid de carbon din partea guvernelor la summitul Cop26 al ONU.

Potrivit unui studiu publicat la Glasgow, creșterea temperaturii va depăși 2,4°C până la sfârșitul acestui secol, pe baza obiectivelor pe termen scurt stabilite de țări.

Acest lucru ar depăși cu mult limita superioară de 2C, care, conform Acordului de la Paris, ar trebui să rămână „cu mult sub” 2C, precum și limita mult mai sigură de 1,5C, care a fost stabilită în cadrul discuțiilor de la Cop26.

La acest nivel, fenomenele meteorologice extreme – creșteri ale nivelului mării, secetă, inundații, valuri de căldură și furtuni mai puternice – ar provoca distrugeri pe tot globul.

Estimarea contrastează puternic cu previziunile optimiste publicate săptămâna trecută, care sugerau că încălzirea ar putea fi menținută la 1,9C sau 1,8C, în urma angajamentelor anunțate în cadrul negocierilor, aflate acum în a doua săptămână și programate să se încheie în acest weekend.

Acele estimări se bazau pe obiectivele pe termen lung stabilite de țări, inclusiv India, al treilea mare poluator din lume, care își propune să atingă un nivel zero de emisii nete până în 2070.

În schimb, evaluarea sumbră a unei creșteri de 2,4C, realizată de Climate Action Tracker (CAT), cea mai respectată coaliție de analiză climatică din lume, s-a bazat pe obiectivele pe termen scurt ale țărilor pentru următorul deceniu.

Ce se întâmplă dacă se trece de 1,5C

Conform promisiunilor făcute la Glasgow, emisiile vor fi de două ori mai mari în 2030 decât ar trebui să fie pentru a nu depăși 1,5C, a constatat CAT. Oamenii de știință au avertizat că, dincolo de 1,5C, unele dintre daunele aduse climei Pământului vor deveni ireversibile.

Analiștii au constatat, de asemenea, o prăpastie între ceea ce au declarat țările că vor face în privința emisiilor de gaze cu efect de seră și planurile lor din realitate. Dacă se iau în considerare politicile și măsurile actuale, și nu doar obiectivele, încălzirea ar crește la 2,7C, conform analizei CAT.

Cele 197 de părți la Acordul de la Paris din 2015 au fost rugate să vină la Glasgow cu două obiective: un obiectiv pe termen lung de a ajunge la zero emisii nete la nivel global în jurul jumătății secolului și planuri naționale pe termen mai scurt, care fixează reducerea emisiilor până în 2030. Oamenii de știință spun că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie să scadă cu aproximativ 45% în acest deceniu pentru ca temperaturile globale să nu depășească 1,5 grade Celsius față de nivelurile preindustriale.

Prima săptămână a discuțiilor din cadrul Cop26 a fost dominată de o avalanșă de anunțuri, inclusiv angajamente privind conservarea pădurilor, finanțarea sectorului privat pentru energie curată și eliminarea treptată a cărbunelui de către țări, potrivit Mediafax. Ulterior, țările au părut să revină asupra unor angajamente sau au simțit nevoia să le clarifice.

Articolul Lumea se îndreaptă spre o încălzire alarmantă de peste 2,4 grade Celsius – raport apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *