
- Muzeele din București aduc publicul aproape și în pandemie, grație proiectelor și evenimentelor derulate frecvent.
- Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” te așteaptă să iei parte la programul „Ora liniștită de fluturi”, unde poți vizita expoziția fluturilor tropicali vii.
- Reprezentanții Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” pregătesc, de asemenea, o mulțime de surprize pentru acest an. Evenimentele „Dragobetele” și „Primăvara în sat” sunt doar două dintre ele.
Muzeele din București lucrează la noi proiecte menite să păstreze o legătură strânsă cu vizitatorii, în timpul pandemiei. Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București invită vizitatorii, primăvara aceasta, la expoziții tropicale și expoziții și târguri specifice sărbătorilor.
Ca să atragă mai mulți vizitatori, muzeele din București vin cu noi proiecte. De exemplu, dacă îți plac fluturii, din luna mai, reprezentanții Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” te așteaptă să iei parte la programul „Ora liniștită de fluturi”, unde poți vizita expoziția fluturilor tropicali vii.
„Sera de fluturi este un proiect anual, pentru noi, în care expunem fluturi tropicali. Pornind de la acest proiect, în anul 2020 am încercat să facem ceva asemănător într-o altă zonă a României, undeva în județul Călărași, la o școală, unde am învățat copiii despre fluturi și intenția era să construim o seră de mai mici dimensiuni, dar care să poată fi vizitată de locuitorii din localitatea respectivă.”, a declarat directorul Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Ovidiu Popa.
Reprezentanții de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” pregătesc, de asemenea, o mulțime de surprize pentru acest an. „Târgul Mierii”, „Dragobete” și „Mărțișor” sunt doar câteva dintre ele. Ziua mierii a fost printre cele mai iubite activități de către turiști.
„Toți producătorii au venit cu miere, din diverse zone ale țării. Am avut o lansare de carte și o prezentare de carte. De asemenea, am avut ateliere de creație pentru copii, unde copiii au putut să vadă cum arată un fagure, cum arată albina în interiorul fagurelui.”, a precizat directorul de comunicare al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Mariana Iuliana Balaci.
Chiar dacă numărul vizitatorilor muzeelor din București a scăzut considerabil față de anii precedenți, din cauza pandemiei, există și oameni care își urmează pasiunea, în ciuda obstacolelor.
Carla Enache este părinte și este o adevărată fană a expozițiilor culturale. Ea încearcă să le inspire și copiilor săi pasiunea pe care o are.
„Chiar dacă a venit pandemia, eu îmi duc în continuare copiii la muzeu. Ne place să mergem constant și să vizităm, să participăm la diferite evenimente, precum, nu știu, de exemplu, o expoziție de carte.”, a spus Carla Enache.
În perioada 24-26 februarie, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București va avea loc evenimentul „Dragobetele”, iar între 28 februarie – 6 martie se va desfășura târgul de mărțișor numit „Primăvara în sat”.
În perioada 5 februarie – 26 martie, la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București vor avea loc atelierele online pentru copii Art Antipa.
The post Muzeele din București ne învață cum poate fi cultura distractivă appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


