„Nivelul actual al stocurilor de gaze este de aproximativ 75% din capacitatea totală, în medie, la nivelul întregii Uniuni Europene. Nu există un risc imediat să apară probleme cu aprovizionarea în această iarnă, dar unele regiuni trebuie monitorizate atent pentru a ne asigura că nu apare un astfel de risc”, au menţionat sursele.
Potrivit acestora, România nu se află printre statele unde există un astfel de risc.
„Sunt state care au un nivel al stocurilor foarte bun, cum ar fi Franţa, Italia. Alte state au stocuri mai reduse, aici fiind inclusă şi România, însă cazul României este atipic întrucât are şi producţie de gaze. Este una dintre puţinele ţări europene cu producţie proprie, ceea ce ar trebui să atenueze situaţia legată de stocuri. Pe de altă parte, există ţări cu stocuri mici, care depind în mare parte de o singură sursă de import şi care nu au nici producţie internă. Acestea sunt cele monitorizate, dar România nu este printre ele”, au detaliat reprezentanţii europeni.
Aceştia au mai spus că Gazprom şi-a îndeplinit angajamentele cu privire la livrarea cantităţilor contractate, dar nu a acoperit majorarea cererii de pe piaţa din UE, aşa cum a făcut în privinţa altor regiuni.
„Este foarte important ca, la nivel european, să reducem dependenţa de importuri, să avem diversificarea surselor de aprovizionare şi să avem interconectare”, au mai spus responsabilii europeni.
The post Nu există un risc imediat de întrerupere a alimentării cu gaze în UE, dar monitorizăm unele regiuni – Comisia Europeană appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
