
- Și Ionel Dancă va părăsi grupul parlamentar al PNL, anunțul urmând să fie făcut joi.
- De altfel, conform unor surse politice, cel puțin 15 parlamentari vor demisiona în zilele următoarea.
- În ciuda plecării din grupurile paralamentare ale PNL, ei rămân membri ai Partidului Național Liberal.
Ion Ștefan și Ovidiu Florean au anunțat, miercuri, pe Facebook, că vor părăsi grupul parlamentar al PNL, după ce, anterior, și Ludovic Orban și-a anunțat demisia.
Ovidiu Florean a demisionat din grupul parlamentar PNL de la Senat din cauza faptului că „nu mai poate rezona cu colegii din echipa demolatoare”.
„Dragii mei, astăzi am demisionat din grupul parlamentar PNL de la Senat datorită faptului că nu pot rezona cu foștii colegi din „echipa demolatoare” care din obediență față de președintele Iohannis au distrus țara, coaliția, guvernul, și Partidul Național Liberal. Pentru reprezentarea pe viitor a intereselor dumneavostră, voi rămâne senator neafiliat”, a transmis parlamentarul Ovidiu Florean.
Și vrânceanul Ion Ștefan și-a anunțat plecarea din grupul parlamentar al PNL, el urmând să activeze în calitate de deputat neafiliat. „Nu pot accepta ceea ce s-a întâmplat cu PNL din vară și până acum”, spune el.
„Nu mi-a fost nicicând mai greu să fac un anunț ca cel pe care îl fac acum. Astăzi, 27 octombrie, am ales să demisionez din Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, urmând a activa în calitate de deputat neafiliat. Membrilor PNL Vrancea, familiei politice alături de care am obținut cele mai frumoase rezultate în cariera politică îi spun clar: nu plec din PNL, rămân colegul dumneavoastră.
Am însă o obligație morală față de cetățenii care m-au creditat cu votul lor, vrâncenii care au avut încredere în mine și în PNL și față de care mi-am luat o serie de angajamente în campaniile electorale. Îmi doresc ca această despărțire să fie una temporară, însă nu pot accepta ceea ce s-a întâmplat cu PNL din vară și până acum. Acțiunile unui grup au afectat întreaga Românie, o țară lăsată pradă pandemiei, nepregătită de venirea iernii și cu o posibilă criză economică la orizont.Dezamăgirea creată este imensă.
Ne-am văzut spulberată munca de ani de zile, aici în Vrancea, dar și în întreaga țară. PNL a fost făcut praf de ambițiile nerealiste ale unor colegi, la îndemnul președintelui.”, a scris și Ion Ștefan, pe Facebook.
Și Ionel Dancă va părăsi grupul parlamentar al PNL, anunțul urmând să fie făcut joi.
De altfel, conform unor surse politice, cel puțin 15 parlamentari vor demisiona în zilele următoarea.
În ciuda plecării din grupurile paralamentare ale PNL, ei rămân membri ai Partidului Național Liberal.
The post Plecări în lanț, după demisia lui Ludovic Orban: Ion Ștefan și Ovidiu Florean părăsesc grupul parlamentar al PNL appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


