MAE cere clarificări Ungariei după ce țara vecină a anunțat că închide frontierele pentru străini pentru cel puțin o lună. Ambasada României la Budapesta va solicita autorităților de la Budapesta informații cu privire la acest aspect.<br>. Ministerul Afacerilor Externe a transmis un punct de vedere după apariția în spațiul public a informației conform căreia Ungaria își închide frontierele pentru străini din cauza răspăndirii COVID-19
„Pe fondul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la unele decizii ale Guvernului Ungariei cu privire la adoptarea de noi măsuri pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează ca au fost deja solicitate, prin Ambasada României la Budapesta, clarificări cu privire la conținutul deciziilor amintite și impactul acestora asupra cetățenilor români care călătoresc în Ungaria și respectiv prin Ungaria, ca stat de tranzit, către alte state europene, precum și în privința cetățenilor români, lucrători transfrontalieri. În egală măsură, a fost transmisă și solicitarea ca autoritățile române să fie informate cât mai rapid asupra modului de implementare a deciziilor respective”, transmite MAE.
Ungaria închide frontierele pentru cetăţenii străini cel puțin o lună.
Ungaria îşi va închide frontierele pentru străini de la 1 septembrie pentru a limita creşterea numărului infectărilor cu noul coronavirus
sursa Leontiuc Marius System Loader
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



