
- Publicul român trebuie să fie „mai puţin sensibil la pregătirile pe care le face Armata” , a spus generalul.
- „Geografia contează. Suntem mai sensibili la ce se întâmplă în regiunea Mării Negre, suntem mai sensibili la ceea ce se întâmplă cu vecinii noştri. Dar, în acelaşi timp, publicul trebuie să fie conştient că facem parte dintr-o organizaţie de securitate – NATO – că avem garanţii foarte clare şi foarte ferme de securitate.”, a reiterat Șeful Statului Major.
- El a subliniat că nici NATO şi nici România nu au fost „prinse nepregătite” de conflictul din Ucraina.
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, afirmă că România nu se pregăteşte de război. „Nu avem, în acest moment, niciun indicator, nicio intenţie a Federaţiei Ruse de a ataca un stat NATO”, susţine generalul.
Șeful Statului Major a adăugat că publicul trebuie să fie „mai puţin sensibil la pregătirile pe care le face Armata” şi explicând că militarii îşi continuă exerciţiile conform programului de pregătire pe care îl au.
„În acest moment, România nu se pregăteşte de război. Nu avem, în acest moment, niciun indicator, nicio intenţie a Federaţiei Ruse de a ataca un stat NATO. Acest lucru cred că este foarte clar, trebuie să fie evident pentru toată lumea”, a declarat şeful Statului Major într-un interviu difuzat, vineri seară, de Antena 3.
El a admis că este „o perioadă foarte complicată”, dar că Armata României e pregătită să răspundă oricărei provocări. Generalul Daniel Petrescu a spus că România este afectată de războiul din Ucraina în plan umanitar, economic, dar „din punct de vedere militar, în ceea ce priveşte România, nu există nicio ameninţare în acest moment”.
„Este adevărat că trăim cea mai gravă criză de securitate pe continentul european probabil de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. (…) Este adevărat că nimeni nu s-a aşteptat să vedem un conflict cu o fizionomie foarte apropiată de cel de-al Doilea Război Mondial pe continentul nostru şi atât de aproape de graniţele noastre. Geografia contează. Suntem mai sensibili la ce se întâmplă în regiunea Mării Negre, suntem mai sensibili la ceea ce se întâmplă cu vecinii noştri. Dar, în acelaşi timp, publicul trebuie să fie conştient că facem parte dintr-o organizaţie de securitate – Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord – că avem garanţii foarte clare şi foarte ferme de securitate. Ce le-aş transmite: aş vrea să fim mai puţin sensibili la pregătirile pe care le face Armata. Noi ne continuăm programul de pregătire, desfăşurăm activităţi de instruire. Aş vrea să contribuim mai mult cu toţii la toate proiectele pe care le avem şi aş vrea să avem mai multă încredere că toate instituţiile statului pot să-şi facă datoria, cred că este un moment care trebuie să ne aducă împreună şi că avem încredere în noi că putem să facem ceea ce avem de făcut în continuare”, a adăugat generalul.
El a subliniat că nici NATO şi nici România nu au fost „prinse nepregătite” de conflictul din Ucraina.
The post Șeful Statului Major: „din punct de vedere militar, în România, nu există nicio ameninţare în acest moment” appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



