Economice

Statele Unite sistează expulzarea etiopienilor aflați ilegal pe teritoriul său, din cauza deteriorării situației din țara lor

Secretarul de stat pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas (foto), a apreciat că ei nu pot fi trimişi înapoi în Etiopia din cauza „violenţelor” dar şi a „penuriei grave de alimente, a inundaţiilor, secetei şi deplasărilor populaţiei”.

Acest aşa-zis statut de „protecţie temporară”, acordat pentru o perioadă de 18 luni, se aplică tuturor etiopienilor aflaţi în prezent pe teritoriu american şi în situaţie ilegală, dar nu şi celor care vor intra în viitor.

Aproximativ 26.700 de persoane sunt eligibile, potrivit Departamentului pentru Securitate Internă.

Etiopienii nu au beneficiat până acum de acest statut, spre deosebire, în special, de haitieni, sudanezi sau afgani.

După cinci luni de armistiţiu şi speranţe de negocieri, luptele s-au reluat din 24 august în nordul Etiopiei.

Conflictul, care opune de doi ani guvernul federal etiopian al premierului Abiy Ahmed – laureat al Premiului Nobel pentru pace în 2019 – şi pe aliaţii săi autorităţilor rebele din Tigray, se desfăşoară practic aproape în spatele uşilor închise, nordul Etiopiei fiind în cea mai mare parte interzis presei.

Conform unor surse concordante, în momentul de faţă regiunea Tigray este prinsă între ofensiva comună a armatelor etiopiene şi eritreene dinspre Eritreea, la nord, şi trupele etiopiene ajutate de forţe din regiunile învecinate Amhara şi Afar, la sud.

Sursa foto: Flickr

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 22 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *