Statele Unite au recunoscut că un atac cu drone în Kabul, cu câteva zile înainte de retragerea militară, a ucis 10 persoane nevinovate. Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii și-a cerut scuze pentru decesul civililor din Afganistan. Aceștia au murit în urma unui atac cu dronă coordonat de Pentagon, în 29 august. În urma […]
Etichetă: civili
Silviu Predoiu, despre cei 20 de ani de război în Afganistan. „Noi mai întâi am făcut paradă la București și după aceea ne-am întrebat cum îi aducem pe civili de acolo”
Silviu Predoiu, fost director interimar la SIE, a vorbit la „ÎN SECURITATE”, despre cei 20 de ani de război în Afganistan. Silviu Predoiu a explicat cum a fost posibilă o intervenție militară la o agresiune asimetrică, teroristă, dar a și criticat parada organizată la București, înainte de evacuarea civililor din Afganistan. Prezentăm principalele declarații ale […]
Decizia retragerii armatei SUA din Afganistan a fost luată de fapt de Trump
O scenă violentă în care au fost implicați talibani s-a petrecut marți la aeroportul internațional din Kabul, unde accesul este controlat de combatanții grupării islamiste.Cum s-au schimbat talibanii: civili bătuți la sânge, cu furtunul, la aeroportul din Kabul. O femeie și un copil, lăsați inconștienți de “corecția” islamiștilor, cam așa arată peisajul afgan potrivit antena3.ro […]

