Majestic Princess care transporta 4.600 de pasageri sosește la Sydney din Noua Zeelandă, iar 20% dintre aceștia suferă de infecții cu coronavirus. Majoritatea acestora au simptome ușoare și au fost izolați în cabine. În New South Wales, 19.800 de cazuri noi au fost depistate în cele șapte zile până vineri. Un vas de croazieră care […]
Etichetă: pasageri:
SUA au înregistrat cel mai mare număr de pasageri aerieni de la începutul pandemiei
Angajații Administrației americane pentru Securitatea Transporturilor (TSA) au controlat recent 2,49 milioane de pasageri aerieni, cel mai mare număr înregistrat într-o zi începând din februarie 2020, potrivit Reuters. Traficul la punctele de control a fost […] Articolul SUA au înregistrat cel mai mare număr de pasageri aerieni de la începutul pandemiei apare prima dată în […]
127.000 de pasageri afectați de zborurile anulate de Blue Air o lună. Valoarea biletelor: 13 milioane de euro. Un investitor, interesat de compania românească
Aproape 127.000 de pasageri au fost afectați de anulările zborurilor Blue Air din perioada 6 septembrie – 10 octombrie, iar valoarea biletelor plătite este de 13 milioane de euro, a transmis compania la solicitarea Economica.net. „Toți pasagerii au fost notificați de anularea zborurilor și au primit trei opțiuni disponibile: reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, […]
Cea mai mare navă hibrid din lume va transporta pasageri între Marea Britanie și Franța
O navă care va transporta pasageri între Marea Britanie și Franța în următorii ani va fi cea mai mare navă hibrid construită vreodată, potrivit operatorului Brittany Ferries, relatează CNBC. Într-o declarație, compania a precizat că nava din Saint-Malo va avea o capacitate a bateriei de 11,5 megawați oră. Aceasta, a adăugat firma, este „aproximativ dublă […]
Compania Wizzair a abandonat sute de pasageri în Basel. „Mi-am pierdut încrederea în capacitatea acestei companii”
* Știri Elveția * Wizzair a abandonat pasagerii la Basel * Un ieșean care trebuia să zboare spre România cu o cursă Wizzair din Basel a avut parte de o supriză extrem de neplăcută. Wizzair a abandonat pasagerii la Basel La ora asta trebuia să fim acasă. Dar nu suntem – eu, soția și cei doi copii […]
Un consorțiu format din Con-A, UTI CFM și Bog’Art a semnat contractul pentru extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului Internațional Sibiu
UTI Construction and Facility Management va realiza următoarele lucrări în cadrul proiectului: instalații HVAC (inclusiv componenta de energie verde – pompe de caldură apă-apă, cu foraje executate la o adâncime de 100 m), instalații electrice de curenți tari, instalații electrice de curenți slabi, instalații B.M.S, echipamente de securitate aeroportuară, sistem de benzi bagaje, instalații sanitare […]
Austria, probleme create de zborurile anulate, sute de pasageri blocați pe aeroportul din Salzburg
Știri Austria – probleme create de zborurile anulate, sute de pasageri blocați pe aeroportul din Salzburg. Lipsa de personal la diverse companii aeriene a dus la numeroase anulări de zboruri. Cei care și-au planificat zboruri trebuie să se pregătească pentru probleme de călătorie în această vară. Sute de pasageri au rămas blocați duminică pe aeroportul […]
Qatar: 200.000 de pasageri așteptați zilnic în aeroporturi pe durata Cupei Mondiale la fotbal
Pentru a limita acest număr mare de pasageri, oficialii au anunțat că nu vor permite accesul pe teritoriul emiratului decât călătorilor care vor deţine bilete pentru meciuri. Aeroportul internaţional Hamad şi fostul aeroport internaţional din Doha îşi vor dubla capacitatea pentru a atinge peste 200.000 de călători pe zi, a precizat Akbar al-Baker, preşedintele-director general […]
Cel mai rapid avion de pasageri din lume a atins viteza sunetului în teste
Cursa pentru reluarea zborurilor supersonice de pasageri la aproape două decenii după retragerea Concorde de pe piață a fost reluată cu entuziasm. Bombardier, producător canadian de avioane de lux, a prezentat și testat un avion de pasageri care poate fi considerat cel mai rapid din lume, mai ales că a atins viteză supersonică în teste. […]
Aeroportul Internațional din Timișoara: A fost semnat contractul cu Concelex pentru noul terminal de pasageri
Noul terminal va avea o suprafață construită de 12.000 mp, 6 filtre de securitate, 18 ghișee check-in și 6 porți de scanare automată a documentelor. Construcția va completa terminalul de Sosiri Curse Externe care este în exploatare din iulie 2021. După semnarea contractului, constructorul român trebuie să finalizeze lucrările până la data de 31 decembrie […]
Un zbor a fost deviat din cauza unei femei care a pălmuit ceilalți pasageri
Zborul Jet2 de la Manchester spre Turcia a fost nevoit să se devieze spre Viena. Călătorii de pe zborul LS895 au declarat că pasagera a început să fie violentă fizic înainte ca avionul să decoleze de pe pista din Manchester. Unele persoane au declarat că aceasta s-a arătat nemulțumită în legătură cu bebelușii zgomotoși din […]
Un avion cu 133 de pasageri la bord s-a prăbușit în China
Un avion cu 133 de pasageri la bord s-a prăbușit în China. Avionul era al companiei China Eastern Airlines. Accidentul a implicat un Boeing 737. Un avion ce avea 133 de pasageri la bord s-a prăbușit în China, anunță televiziunea de stat. Avionul aparținea companiei China Eastern Airlines și, în urma accidentului, s-a produs un […]
Concorde, o capodoperă tehnologică. Cine a construit primul avion supersonic de pasageri din lume
Concorde, primul avion supersonic de pasageri din lume, a fost construit în colaborare cu producătorii din Marea Britanie și Franța. Concorde a traversat pentru prima oară Oceanul Atlantic la data de 26 septembrie 1973, iar serviciul supersonic de pasageri a fost inaugurat la data de 21 ianuarie 1976. Compania British Airways a folosit inițial avionul […]
14 pasageri confirmați cu Omicron, ajunși în Olanda din Africa de Sud, au fost vaccinați
Autoritățile sanitare olandeze au declarat joi că majoritatea celor 62 de persoane care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 după ce au sosit cu două zboruri din Africa de Sud, săptămâna trecută, fuseseră vaccinate. Toți cei 14 pasageri despre care s-a constatat ulterior că au fost infectați cu varianta Omicron au fost vaccinați, au declarat […]
Omicron Olanda: 13 pasageri din avion au fost testați pozitiv pentru noua variantă
Noua variantă de coronavirus Omicron a fost detectată la 13 persoane care au sosit în capitala olandeză Amsterdam cu două zboruri din Africa de Sud. Acestea se numără printre cei 61 de pasageri care au fost testați pozitiv la coronavirus. Acest lucru vine în contextul în care în Olanda intră în vigoare restricții mai stricte, […]





