Breaking News Flux-stiri leontiuc

Timișoara intră în carantină începând cu data de 8 Martie 2021 ora 0:00

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și primarul Timișoarei au decis: Timișoara intră vreme de două săptămâni în carantină, alături de Giroc, Moșnița, Ghiroda și Dumbrăvița. Au fost discuții două ore pe această temă în ședința de sâmbătă. Bătrânii au orar fix pentru cumpărături iar școala este exclusiv online.
Măsura de carantină se aplică în localitățile Timișoara, Moșnița Nouă, Ghiroda, Giroc și Dumbrăvița, începând din 8 martie, de la miezul nopții, adică de duminică noaptea. Autoritățile spun că s-a decis o carantină zonală, „pentru a tăia din filtrele” poliției. Nu vor exista filtre între aceste localități, iar polițiștii vor sta în afara perimetrului stabilit pentru carantină, a explicat prefectul de Timiș Zoltan Nemeth.

„Nu este o carantină, este o semi-carantină, pentru că o carantină reală ar fi însemnat că nimeni nu intră și nu iese. (…) Nimeni nu și-a dorit o astfel de decizie. În weekend, centrele comerciale vor fi închise, mallurile, urmând ca în cadrul acestora să își poată desfășura activitatea doar magazinele alimentare, farmaciile, curățătorii și magazinele care vând mâncare pentru animalele de companie. Se va emite un nou ordin, în care se va prevedea ca în cadrul localităților carantinate școala se va desfășura exclusiv online ”, a spus prefectul de Timiș.

Timp de 14 zile se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menționată sau doar o tranzitează. Începând de weekendul viitor, în fiecare sâmbătă și duminică, până la expirarea măsurii, se închid mallurile. Magazinele se vor închide la ora 20.

De 8 martie va fi permisă însă comercializarea de flori sau de aranjamente florale, este o excepție prevăzută în hotărârea CJSU.

Conform hotărârii luată sâmbătă, este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantină prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.

„Este o zi tristă pentru Timișoara, dar și o zi în care este nevoie de o frână de urgență pentru a stopa răspândirea acestui virus. Am văzut că măsurile de restricții în vigoare nu sunt de ajuns la noi în Timișoara. Am votat cu inima foarte grea pentru această carantinare. Am ajuns la concluzia că doar așa putem să întrerupem de urgență acest lanț al infectărilor. Am votat cu DA din două motive, pentru că semnalele pe care le primim din spitalele Timișoarei sunt foarte serioase, nu mai avem locuri în ATI, cazurile sunt din ce în ce mai grele, avem o problemă cu această creștere, noua tulpină este foarte agresivă. Nu am văzut o altă posibilitate pentru a intra cât de repede, din nou, într-o normalitate. Teama mea cea mai mare a fost că dacă continuăm pe acest trend ascendent să nu mai reușim înainte de Paști să avem cât de cât o normalitate. Limităm deplasarea timișorenilor în toată zona metropolitană, în speranța că vom reuși să suprimăm această creștere, ca în aprilie să avem din nou cifre care ne permit să avem o viață normală. Sunt conștient că există o furie, o frustrare, o dezamăgire (…)”, a explicat primarul Dominic Fritz.

Restricții conform CJSU:

„Circulaţia şi staţionarea persoanelor în spaţiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității.

Totodată, în interiorul localităţilor, se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

În perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 20, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.

Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanţare fizică.

În cazul centrelor comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanţare.

Totodată, se interzic următoarele activităţi:

1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;
2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;
3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor;
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;
6. organizarea şi desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor;
7. activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment în spaţii închise sau deschise;
8. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective, care se desfăşoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepţia evenimentelor profesioniste organizate de federaţiile de profil;
9. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.
Prin excepție de la prevederile menționate anterior, este permisă activitatea de comercializare a florilor/aranjamentelor florale în data de 08 martie 2021

Începând cu data de 13 martie, ora 05, în zilele de sâmbătă și duminică, centrele comerciale își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii carantinei zonale, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie. Vor putea comercializa, în zilele de sâmbătă și duminică, produse alimentare, băuturi alcoolice și nealcoolice, în sistem de livrare la domiciliu, operatorii economici din centrele comerciale (zona de fast food). Își suspendă temporar activitatea, în zilele de sâmbătă și duminică pe perioada aplicării măsurii carantinei, inclusiv operatorii economici din centrele comerciale care au acces din exterior (parcare) în magazinele comerciale.

Începând cu data instituirii măsurii carantinei zonale, agenții/operatorii economici în domeniul comercializării produselor nealimentare își vor suspenda temporar activitatea pe perioada aplicării măsurii în zilele de sâmbătă și duminică, cu excepția operatorilor economici care comercializează produse alimentare, farmaciilor, curățătoriilor, magazinelor care comercializează hrană pentru animalele de companie.

Având în vedere situația deosebit de gravă prin care trece acum sistemul local de sănătate, facem apel la populație să respecte cu strictețe noile măsuri impuse, astfel încât, în cel mai scurt timp, rata persoanelor infectate să înceapă să scadă”.

La două ore de la finalul ședinței în care s-a decis instituirea carantinei în Timișoara și localitățile periurbane, autoritățile au reușit să facă publică hotărârea finală luată de CJSU.

Conform acesteia, bătrânii pot merge doar între anumite ore la cumpărături și este interzisă deplasarea pe timpul zilei, cu câteva excepții.

„În intervalul orar 6 – 22 se interzice circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile
de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10 – 13 iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6 – 10, respectiv 13 – 20
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă
d) deplasările scurte precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice
e) deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină
f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat
g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole
h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare
I) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate, eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi
j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament
k) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu, cu prezentarea unui document justificativ
l) alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie”, se arată în hotărârea finală.

Pe timp de noapte restricțiile sunt următoarele:

„În intervalul orar 22 – 6, circulaţia în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi, deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă și deplasările scurte, precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice”, mai scrie în decizie.

Slujbe religioase cu participarea credincioșilor se pot face doar în exteriorul clădirilor. Pentru evenimentele organizate în interior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respecarea regulilor de protecție sanitară.

Sunt permise înmormântările doar în exterior, cu participarea a cel mult 20 de persoane.

Sunt permise și cununiile, cu opt persoane în interior și cel mult 20 de persoane în exterior.

Numărul acesta mare de infectări rezidă din numărul mare de teste, Timișoara consumând mii de teste zilnic, bani care alimentează afacerile domnului Musta în timp ce tot județul Caraș Severin efectuează 70 de teste zilnic. Deci asistăm la o gravitate artificială construită de sistemul USR care și-a propus terminarea sectorului HORECA.

Marius LeontiucGazduire Web Hosting Inregistrare Domenii

(Visited 44 times, 1 visits today)

Hits: 50

Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - admis la studii de licenta in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, prezbiter in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code






Clipul săptămânii






Comentarii recente

Etichete