Economice

Ursula von der Leyen pledează în PE pentru reducerea dependenţei UE de materii prime necesare în tehnologie

„Vrem să extragem mai multe minereuri şi minerale aici în Uniunea Europeană. Vrem să ne dezvoltăm capacităţile de procesare până la cel puţin 40% din consumul anual”, a anunţat Ursula von der Leyen, subliniind importanţa reciclării.

Materii prime critice sunt necesare în telefoane, vehicule electrice, cipuri, baterii, panouri solare şi turbine eoliene, a spus ea, adresându-se eurodeputaţilor.

UE primeşte 98% din resursele de pământuri rare şi 93% din cele de magneziu din China, a spus Ursula von der Leyen.

„Dacă vrem să fim independenţi, trebuie să ne consolidăm şi să ne diversificăm urgent lanţurile de aprovizionare”, a spus ea.

Comisia Europeană urmează să prezinte joi o serie de proiecte de lege pentru a ameliora competitivitatea blocului comunitar în materie de tehnologii curate şi în domeniul cercetării.

Comisia îşi propune, de asemenea, ca UE să producă cel puţin 40% din tehnologia curată necesară în blocul comunitar, să emită permise şi să creeze scheme de ajutor de stat mai simple.

Von der Leyen a mai spus că ţările UE ar trebui să crească cheltuielile pentru cercetare şi a promis eforturi pentru a reduce birocraţia pentru companiile mici şi mijlocii şi costurile de implementare a legilor UE.

Comisia Europeană încearcă să dezvolte competitivitatea blocului comunitar în materie de tehnologii cu emisii zero după ce SUA şi China a anunţat subvenţii majore pentru acest sector.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *