Economice

Vastint, divizia imobiliară a IKEA, are undă verde pentru o investiție de peste 100 de milioane de euro în București

Vastint continuă investițiile în proiectul de pe fosta platformă Timpuri Noi din apropierea stației de metrou cu același nume, la trei ani de la finalizarea celei de-a treia clădiri din cadrul proiectului.

Divizia de imobiliare a IKEA a obținut autorizația de construcție pentru două noi clădiri de birouri, cu 15, respectiv opt etaje, iar investiția este de peste 100 de milioane de euro.

Vastint a finalizat trei clădiri de birouri care au o suprafață închiriabilă de 52.000 de mp, iar noile clădiri vor aduce pe piață o suprafață similară.

Apartamente marca Vastint

Cea de-a treia fază a proiectului va cuprinde și construcția de blocuri cu apartamente.

Tot apartamente vrea să construiască și în zona Sisești din nordul Capitalei, acolo unde deține un teren de circa 48 de ha. Vastint a demarat de câțiva ani demersurile pentru autorizarea proiectului, care a fost prezentat în luna martie a acestui an în cadrul ședințelor CTUAT din cadrul Primăriei București.

Investiția dezvoltatorului în birouri vine după doi ani de pandemie în care companiile și-au ținut angajații mai mult acasă, decât la birou. În primele trei luni din acest an, activitatea de închiriere a pațiilor de birouri din București a fost dinamică, potrivit CBRE, astfel că aceasta a atins pragul de 60.400 de mp suprafață închiriată, cu 44% mai mult față de primul trimestru al anului trecut.

Sursa foto: Vastint via Facebook 

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 20 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *